Serghei Lavrov exclude o alianţă militară între Rusia şi China

Data publicării:
soldati china
Soldați chinezi aflați într-un camion în fața moscheii Id Kah din Kashgar, China, în data de 31 iulie 2014. Sursa foto: Getty Images

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov, aflat în vizită oficială în India, a exclus marţi posibilitatea unei alianţe militare între Rusia şi China, în timp ce a confirmat angajamentul Moscovei pentru continuarea cooperării militare cu India, informează Agerpres, care citează agenţia EFE.

"Nu, am precizat-o în relaţiile noastre bilaterale la cel mai înalt nivel, la summitul Rusia-China, unde am spus că relaţiile noastre sunt cele mai avansate în istorie, dar nu urmăresc obiectivul stabilirii unei alianţe militare", a precizat Lavrov.

El a făcut această declaraţie în timpul unei conferinţe de presă comune la New Delhi cu omologul său indian Subrahmanyam Jaishankar.

"Prietenii noştri indieni au aceeaşi poziţie ca a noastră, considerăm că (alianţele militare) sunt contraproductive, noi credem în cooperarea inclusivă pentru ceva şi nu împotriva cuiva", a explicat Lavrov, respingând speculaţiile despre orice acord de acest fel.

Astfel de speculaţii despre o alianţă militară între Rusia şi China au apărut într-o perioadă de amplificare a tensiunilor militare şi diplomatice între India şi China în urma unei serii de confruntări armate în zone disputate la graniţa lor comună.

Ministrul Serghei Lavrov a exprimat anterior poziţia neutră a guvernului rus faţă de fricţiunile dintre China şi India, el afirmând că aceste două ţări au resurse suficiente pentru a calma singure tensiunile dintre ele.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți conduce dacă ai diabet? Situațiile în care dreptul de a conduce poate fi restricționat și ce spune legea...
Digi FM
Reacție dură în online: De ce speră Dan Negru ca acest Campionat Mondial să fie un eșec total
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Sirena apelor" în oaza ei de relaxare. Delia, în costum de baie, cu perucă verde, la piscina de pe terasa...
Film Now
Top 10 filme despre fotbal și fotbaliști. Cele mai bune producții de văzut în timpul Cupei Mondiale. TRAILERE
Adevarul
Controversele din jurul noii grile de salarizare reapar în spațiul public. Cât ar putea ajunge salariile...
Newsweek
Pensionarii care au muncit în această perioadă iau sute de lei pensie suplimentară. Cum știi dacă te încadrezi
Digi FM
Cine e milionarul de 58 de ani cu care a fost pozată Simona Halep în Mykonos. În ultimul timp s-a vorbit tot...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
Cel mai mare cimitir de balene descoperit vreodată. Unele schelete au peste 5 milioane de ani
Film Now
N-a mai vrut să audă de Hollywood ani întregi, dar a revenit în forță. Cum arată Joan, sora lui John Cusack...
UTV
Simona Halep a fost surprinsă alături de un milionar român. Cine este bărbatul cu 24 de ani mai în vârstă...