Shakira este vizată de o nouă anchetă în Spania privind o presupusă fraudă fiscală de peste 14 milioane de euro

Data publicării:
shakira la cannes
Shakira a fost timp de 11 ani într-o relaţie cu fostul fundaş al FC Barcelona Gerard Pique, iar cei doi sunt părinţii a doi copii. FOTO: Getty Images

Shakira, cântăreaţa columbiană supranumită regina muzicii pop latino, este vizată de o nouă anchetă privind o presupusă fraudă fiscală săvârşită în 2018, a anunţat joi un tribunal din Spania, potrivit Reuters. Aceasta nu ar fi achitat taxe de peste 14.5 milioane de euro în perioada 2012-2014.

Interpreta hitului ''Hips Don't Lie'', care a vândut milioane de discuri la nivel global, este deja anchetată într-o procedură juridică în Spania şi urmează să apară în faţa instanţei în cea de-a doua parte a anului 2023 într-un caz separat, ce vizează suma de peste 14.5 milioane de euro reprezentând taxe neachitate şi datorate în perioada 2012-2014.

În acel caz, procurorul a cerut o pedeapsă de până la opt ani de închisoare pentru vedeta în vârstă de 46 de ani, al cărei nume complet este Shakira Isabel Mebarak.

Tribunalul din oraşul Esplugues de Llobregat (nord-est), în apropiere de Barcelona, nu a oferit alte detalii în declaraţia sa de joi, iar procurorul nu a răspuns imediat unei solicitări a Reuters.

Echipa de avocaţi ai Shakirei a spus că nu a primit nicio înştiinţare şi că a aflat de noua anchetă prin intermediul presei, transmite Agerpres.

''Echipa de avocaţi nu va face niciun comentariu înainte ca înştiinţarea să ajungă la ea prin canalele formale şi legale stabilite'', au spus aceştia într-un comunicat.

Shakira locuieşte acum în Miami şi va trebui să fie notificată personal la noua ei adresă, au mai spus avocaţii.

''Aşa cum a mai declarat în numeroase ocazii, Shakira a afirmat că a acţionat întotdeauna potrivit legii şi sub îndrumarea celor mai buni experţi fiscali. În prezent, se concentrează asupra vieţii ei artistice în Miami şi este calmă şi încrezătoare că problemele ei fiscale se vor rezolva favorabil'', au adăugat aceştia.

Shakira a fost timp de 11 ani într-o relaţie cu fostul fundaş al FC Barcelona Gerard Pique, iar cei doi sunt părinţii a doi copii.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care Emil Constantinescu o primește de la stat. Cum arată fostul președinte al României la 26 de...
Digi FM
Ce face Ion Lăceanu la 90 de ani. "Omul-orchestră" s-a mutat acum cinci ani la un azil, după moartea soției...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă dezamăgitoare a luat la matematică la BAC. Povești din liceu, în direct...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
S-au îndrăgostit pe platoul de filmare, iar azi au o familie superbă. Kirsten Dunst și Jesse Plemons, din nou...
Adevarul
O țară europeană oferă 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate. Are plaje spectaculoase, sate...
Newsweek
Cu cât crește punctul de pensie din 1 ianuarie? De ce unii pensionari cu grupe de muncă nu iau bani în plus?
Digi FM
Casa „Barbie” din Marea Britanie se vinde cu 725.000 de lire sterline. Locuința unde până și robinetele sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
A ridicat o scândură din podea și a rămas fără cuvinte. Sub casa pe care o renova o aștepta o comoară din 1921
Digi Animal World
Reacția unei femei când un străin i-a oferit 200.000 de dolari pentru câinele ei: „Mulți dintre voi nu...
Film Now
John Goodman, despre gestul generos făcut de Bruce Willis la începutul carierei: „A avut grijă de mine. Îl...
UTV
Nadia Comăneci a defilat la Paris alături de Jane Fonda și Eva Longoria. Sportiva a ales o ținută creată în...