Spania lansează un abonament național de transport public, la preț accesibil. Tinerii sub 26 de ani vor plăti doar 50%

Data actualizării: Data publicării:
Spanish Prime Minister Pedro Sánchez, in press conference
Premierul Pedro Sanchez, anunțând noul abonament pentru transport. Foto Profimedia

Guvernul socialist al Spaniei va lansa un abonament național de transport public care va permite cetățenilor să călătorească oriunde în țară cu autobuzul sau trenul, contra unei taxe lunare fixe de 60 de euro. Decizia trebuie să fie aprobată de Congresul Deputaților (Camera Inferioară a Parlamentului) și va intra în vigoare a în doua jumătate a lui ianuarie, potrivit The Guardian.

Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez a prezentat luni această inițiativă, afirmând că ea va intra în vigoare în a doua jumătate a lunii ianuarie și că are scopul „de a schimba pentru totdeauna modul în care spaniolii înțeleg și utilizează transportul public”.

Vestea despre abonament – al cărui cost nu a fost încă făcut public – a venit în contextul în care guvernul minoritar de coaliție al lui Sánchez se luptă să supraviețuiască unei serii de acuzații de corupție și hărțuire sexuală care au cuprins cercul său restrâns, Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) și administrația sa.

În ciuda apelurilor oponenților săi de a organiza alegeri generale anticipate, Sánchez a promis că va continua să guverneze, insistând că Spania se află pe calea cea bună și că guvernul său are „energia și determinarea” necesare pentru a ajunge la sfârșitul actualei legislaturi, în 2027.

Primul ministru a salutat abonamentul de transport ca dovadă a angajamentului administrației sale de a îmbunătăți viața de zi cu zi a spaniolilor. El a spus că abonamentul, care va costa 30 de euro pe lună pentru cei sub 26 de ani, va permite oamenilor să „călătorească oriunde în țară” cu trenurile de distanță medie și suburbane, precum și cu serviciile naționale de autobuz.

Unii angajați și-ar putea reduce costurile lunare de transport cu până la 60%

Potrivit lui Sánchez, acest program ar putea ajuta unii lucrători să-și reducă costurile lunare de transport cu până la 60%.

„Vorbim despre 2 milioane de oameni care vor plăti mai puțin în fiecare lună pentru a ajunge la serviciu, pentru a ajunge acasă sau pentru a-și desfășura activitățile zilnice”, a spus el. „Asta înseamnă să guvernezi: să faci lucrurile importante mai ușoare pentru oamenii obișnuiți.”

Schema spaniolă urmează o inițiativă similară din Germania, care a introdus în 2023 un bilet de 49 de euro pe lună care acoperă călătoriile cu trenul regional, metroul, tramvaiul și autobuzul în toată țara.

Pe lângă anunțarea programului și apărarea gestionării de către guvernul său a economiei în creștere a Spaniei, Sánchez a abordat acuzațiile de corupție și hărțuire sexuală care au proliferat în ultimele săptămâni și luni.

El a spus că guvernul și partidul său au acționat cu „forță și fără complicitate” atunci când s-au confruntat cu cazuri de presupusă corupție, adăugând că sunt „absolut dedicați feminismului” și combaterii abuzului și hărțuirii sexuale.

Solicitările opoziției pentru alegeri generale anticipate au fost susținute în weekend de către șeful Conferinței Episcopale din Spania, care a declarat că a sosit momentul ca alegătorii spanioli să-și exprime opinia.

Intervenția a fost respinsă de Sánchez, care a declarat: „Vremea în care episcopii se amestecau în politică s-a încheiat odată cu începutul democrației în această țară”.

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Părinţii lui Mario Berinde, răzbunare neaşteptată pe cei trei tineri care le-au ucis fără milă copilul...
Digi FM
O fostă concurentă "Chefi la cuțite", model și actriță, a murit într-un accident în Israel. Avea 41 de ani și...
Pro FM
Mira și iubitul ei s-au despărțit după "patru ani superbi". Comentariul lui Mihai Bendeac a primit sute de...
Film Now
Jamie Lee Curtis, dezvăluiri neașteptate la patru ani de când a câștigat primul premiu Oscar din carieră: „Nu...
Adevarul
Avram Iancu le cere românilor să-i doneze bani pentru a-și cumpăra o mașină nouă: „Cel mai ieftin model este...
Newsweek
Victorie pentru pensionari. Eliminarea CASS la pensiile peste 3.000 lei, la Înalta Curte. Ce șanse sunt?
Digi FM
Cum arată Jennifer Grey la 65 de ani. În curând începe filmările la continuarea "Dirty Dancing"
Digi World
Un studiu despre cafea pune sub semnul întrebării recomandările de consum pentru cei cu o afecțiune cardiacă...
Digi Animal World
Momentul când un crocodil atacă violent un bivol. Imaginile cu lupta pentru supraviețuire au devenit virale
Film Now
Cine este femeia despre care s-a spus că ar fi noua cucerire a lui Ben Affleck. Modelul de 28 de ani a rupt...
UTV
Carmen Tănase vorbește despre întâlnirea cu Brigitte Bardot. „M-a făcut să nu mai mănânc carne șapte ani”