Stare de asediu în Guatemala, după ce mai mulți polițiști au fost uciși de bande criminale, care au preluat controlul în închisori

Data publicării:
guatemala
Stare de asediu în Guatemala, după ce mai mulți polițiști au fost uciși de bande criminale. Foto: Profimedia

Preşedintele Guatemalei, Bernardo Arevalo, a instituit stare de asediu duminică în ţară pentru a consolida atribuţiile autorităţilor în faţa bandelor criminale, care au preluat controlul asupra mai multor închisori şi au ucis opt poliţişti, relatează luni France Presse.

Aceste atacuri - revolte şi luări de ostatici în trei penitenciare - au avut loc ca represalii la o decizie a autorităţilor de a-i transfera pe capii bandelor criminale într-o închisoare de înaltă securitate şi refuzul acestora de a-şi reconsidera decizia.

Poliţia din Guatemala şi-a exprimat regretul - într-un comunicat emis duminică - în legătură cu "moartea a opt dintre agenţii săi în timpul exercitării funcţiei, victime ale 'criminalilor'", scrie Agerpres.

Ministrul de interne Marco Antonio Villeda a deplâns la rândul său uciderea poliţiştilor "atacaţi cu laşitate de aceşti terorişti ca reacţie la acţiunile luate de statul guatemalez împotriva lor". Alţi zece poliţişti au fost răniţi, iar un presupus membru al unei bande a murit, a indicat ministrul.

"Am decis să decretez stare de asediu pe întreg teritoriul naţional pentru 30 de zile începând de astăzi (duminică)" pentru a " garanta protecţia şi securitatea" guatemalezilor, a anunţat şeful statului Bernardo Arevalo într-o alocuţiune.

Această măsură suspendă unele garanţii constituţionale, cum ar fi dreptul la întruniri şi manifestaţii, şi autorizează arestările şi interogatoriile fără mandat judiciar. Decizia sa mai trebuie ratificată de parlament, unde opoziţia deţine majoritatea.

Preşedintele Guatemalei a anunţat de asemenea că poliţia a recâştigat controlul asupra a trei dintre închisori, unde membrii unor bande ţineau de sâmbătă ostatice 46 de persoane.

"Controlul statului a fost restabilit în trei închisori unde criminalii au declanşat revolte", acum aceştia "au fost puşi în genunchi în faţa unui stat puternic care respectă şi aplică legea", a declarat Arevalo.

Guvernul a decretat trei zile de doliu naţional, iar în instituţiile de învăţământ din Guatemala au fost suspendate cursurile luni.

Preşedintele parlamentului Luis Contreras a făcut apel la unitate în faţa "unuia dintre cele mai dureroase şi dificile momente" din istoria ţării.

Bandele "Barrio" şi "Mara Salvatrucha", considerate drept grupări "teroriste" de către SUA şi Guatemala, îşi dispută controlul teritoriului acestei ţări din America Centrală, unde extorchează comercianţi, transportatori şi simpli cetăţeni. Cei care refuză să plătească sunt asasinaţi. Cele două bande sunt acuzate de crime, extorcare şi trafic de droguri, potrivit AFP.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Întrebarea la care să nu răspunzi când ești oprit de Poliție în trafic. Ce recomandă un avocat șoferilor
Digi FM
Ce face Ion Lăceanu la 90 de ani. "Omul-orchestră" s-a mutat acum cinci ani la un azil, după moartea soției...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Isabel, prima soție a lui Julio Iglesias, la 76 de ani proaspăt împliniți: "Copiii noștri ne-au...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
S-au îndrăgostit pe platoul de filmare, iar azi au o familie superbă. Kirsten Dunst și Jesse Plemons, din nou...
Adevarul
Bărbatul din Oradea care l-a plimbat pe Călin Georgescu cu Jaguarul, ultimatum pentru autorități. „Vă arestăm...
Newsweek
Pensii militare: Ministrul Miruță anunță că vârsta de pensionare nu crește. Documentele oficiale îl contrazic
Digi FM
Casa „Barbie” din Marea Britanie se vinde cu 725.000 de lire sterline. Locuința unde până și robinetele sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
A ridicat o scândură din podea și a rămas fără cuvinte. Sub casa pe care o renova o aștepta o comoară din 1921
Digi Animal World
Reacția unei femei când un străin i-a oferit 200.000 de dolari pentru câinele ei: „Mulți dintre voi nu...
Film Now
John Goodman, despre gestul generos făcut de Bruce Willis la începutul carierei: „A avut grijă de mine. Îl...
UTV
Nadia Comăneci a defilat la Paris alături de Jane Fonda și Eva Longoria. Sportiva a ales o ținută creată în...