Statele Unite pun bazele unei alianţe cu 13 țări din zona Asia-Pacific pentru a contracara China

Data publicării:
reuniune online a aliantei tarilor din zona asia pacific
Statele Unite pun bazele unei alianţe cu 13 țări din zona Asia-Pacific pentru a contracara China. Foto: Profimedia

Dezvoltarea digitală şi a energiilor regenerabile, dreptul muncii mai exigent, mobilizare anticorupţie: Statele Unite au pus vineri, la Los Angeles, bazele unei alianţe cu 13 ţări din zona Asia-Pacific, pentru a se prezenta ca o alternativă la China în regiune.

După două zile de negocieri, ţările noului Cadru Economic Indo-Pacific pentru Prosperitate (IPEF), o iniţiativă lansată în mai de către preşedintele american Joe Biden, au aprobat o declaraţie comună de angajament pentru a se angaja să coopereze în patru domenii: comerţul (economia digitală în special), lanţurile de aprovizionare (afectate de pandemie), energia verde şi lupta împotriva corupţiei, relatează AFP, citată de Agerpres.

Acordul „va crea locuri de muncă atât în Statele Unite, cât şi în celelalte ţări ale IPEF”, a spus secretarul american pentru comerţ, Gina Raimondo, la încheierea acestei prime întâlniri fizice dintre cei 14 membri ai alianţei.

Textul adoptat constituie „o foaie de parcurs pentru viitoare discuţii”, a adăugat ea, salutând "consensul" dintre ţările membre.

Cu toate acestea, India a refuzat să se angajeze în dosarele comerţ şi economie digitală.

Cu acest nou parteneriat comercial, administraţia Biden speră să reconstruiască pilonul economic al diplomaţiei sale în regiune. În 2017, Donald Trump, pe atunci preşedinte, s-a retras din Tratatul de liber schimb transpacific (TPP), lăsând câmpul liber Chinei, a cărei economie este esenţială pentru mulţi vecini, pentru a-şi exercita influenţa.

Dar această alianţă este deja criticată şi unii experţi pun la îndoială sfera ei reală, dincolo de un simplu simbol pentru a oferi o alternativă la China ţărilor din regiunea Asia-Pacific. Sunt astfel excluse orice reduceri de tarife sau facilitarea accesului pe piaţa americană.

După retragerea Statelor Unite din TPP, care a fost încheiat în cele din urmă fără Washington în 2018, preşedintele Biden exclude un acord major de liber schimb, în pofida aspiraţiilor mai multor puteri asiatice: opinia publică americană îl vede ca pe o ameninţare pentru locurile de muncă din Statele Unite.

În ciuda contururilor încă vagi ale IPEF, cercurile de afaceri americane par să susţină acest nou compromis.

„Dacă Statele Unite rămân absente din regiune, este un risc, China este cunoscută pentru sprijinul acordat (acestor ţări), uitaţi-vă la acordurile pe care le încheie în materie de infrastructură”, a declarat pentru AFP un participant la summit.

„Acest ajutor vine şi cu condiţiile lor şi, pe termen lung, poate dăuna cu adevărat afacerilor americane din regiune”, a adăugat el.

Structurat în jurul Statelor Unite, IPEF reuneşte Australia, Brunei, Insulele Fiji, India, Indonezia, Japonia, Coreea de Sud, Malaezia, Noua Zeelandă, Filipine, Singapore, Thailanda şi Vietnam.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicușor Dan, despre ce au discutat Mirabela Grădinaru şi Donald Trump la Ankara. Imaginea momentului de la...
Digi FM
Ce note au luat copiii vedetelor la BAC 2026. Nepoata lui Mircea Badea a reușit performanța supremă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, apărată de soț după ce s-a zis că ea îi afectează performanța: "Cel mai mare susținător al...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Will Smith și Jada Pinkett Smith locuiesc din nou împreună, după ani de separare. Ce i-a făcut să dea o nouă...
Adevarul
Pentru 35 de bani, un cunoscut supermarket a primit o amendă usturătoare. Totul a pornit de la prețul unei...
Newsweek
Guvernul, dat în judecată. Se cer pensii indexate și bani mai mulți pentru pensionarii cu grupe. Sunt șanse?
Digi FM
Job de vis la Palatul Buckingham. Regele Charles caută un angajat pe care îl plătește cu 60.000 de euro pe an...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Fenomenul din cinematografe: un film care a costat doar 750.000 de dolari a depășit „Rocky” și a încasat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...