Administraţia Trump a desființat un grup de lucru format pentru a discuta opţiuni legate de Europa de Est și a pune presiune pe Rusia

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump
Foto: Profimedia

Administraţia Trump a renunţat în ultimele săptămâni la un grup de lucru inter-agenţii pe care îl înfiinţase pentru a formula strategii de presiune asupra Rusiei în vederea accelerării negocierilor de pace cu Ucraina, potrivit a trei oficiali americani citaţi de Reuters, scrie News.ro.

Printre subiectele discutate în cadrul grupului de lucru a fost modul în care SUA ar putea stimula sau presa fostele state sovietice, precum şi alte ţări est-europene şi asiatice, pentru a limita fluxul de bunuri şi energie în şi din Rusia, au declarat oficialii.

Deşi au fost reticenţi în a discuta detaliile opţiunilor elaborate de grup din cauza naturii sensibile a activităţii, oficialii americani au declarat că grupul era încă în faza de brainstorming atunci când a fost dizolvat. Lucrările grupului nu aveau legătură cu pachetul de sancţiuni împotriva Rusiei aflat în atenţia Senatului SUA. Ideile au variat de la acorduri economice adaptate, menite să scoată unele ţări de pe orbita geopolitică a Rusiei, la eforturi de operaţiuni speciale sub acoperire, au declarat oficialii.

Un oficial a menţionat posibilitatea creării unei structuri de stimulare pentru a determina Kazahstanul să combată mai energic eludarea sancţiunilor. Ţara, la fel ca alte state post-sovietice, a fost folosită de comercianţi pentru a ocoli unele restricţii de import impuse de Occident Rusiei de când a început invazia extinsă a Moscovei în Ucraina, în 2022.

Promisiuni

Grupul, care fusese înfiinţat la începutul primăverii, a pierdut din avânt în luna mai, deoarece a devenit din ce în ce mai clar pentru participanţi că preşedintele american Donald Trump nu este interesat să adopte o poziţie mai conflictuală faţă de Moscova, au declarat oficialii.

În ciuda promisiunii din timpul campaniei de a pune capăt războiului din Ucraina în prima zi a preşedinţiei sale, Trump a devenit în ultimele luni din ce în ce mai frustrat de faptul că demersul său nu a produs niciun progres. El a început să spună că Statele Unite ar putea renunţa complet la eforturile sale de a intermedia pacea. În lumina acestei ameninţări, sarcina grupului de lucru a părut din ce în ce mai irelevantă, au adăugat aceşti oficiali, care au solicitat anonimatul pentru a descrie discuţiile interne sensibile.

„A pierdut din avânt în final pentru că preşedintele nu era acolo. În loc să facă mai mult, poate că a vrut să facă mai puţin", a declarat unul dintre oficiali.

Desfiinţarea grupului de lucru, despre a cărui existenţă nu s-a ştiut, este de natură să adâncească îngrijorările aliaţilor europeni cu privire la tonul uneori conciliant al lui Trump faţă de Rusia şi la reticenţa sa de a-şi exprima sprijinul deplin pentru Ucraina înainte de summitul crucial al NATO de la sfârşitul acestei luni.

În prima zi a summitului G7, luni, în Canada, preşedintele republican a declarat că eliminarea Rusiei din fostul Grup al celor Opt, în urmă cu peste un deceniu, a fost o greşeală.

Membrii din Consiliul de Securitate al Casei Albe care se ocupau de Ucraina, concediați

Potrivit celor trei oficiali, lovitura finală pentru grupul de lucru a fost dată în urmă cu aproximativ trei săptămâni, când majoritatea membrilor Consiliului Naţional de Securitate (NSC) al Casei Albe - inclusiv întreaga echipă care se ocupa direct de războiul din Ucraina - au fost concediaţi ca parte a unei ample restructurări.

Eforturile grupului de lucru au fost stabilite şi coordonate de funcţionari de rang înalt din NSC, deşi au inclus participanţi din Departamentul de Stat, Departamentul Trezoreriei, Pentagon şi comunitatea de informaţii. Printre cei care au lucrat la acest efort s-a numărat şi Andrew Peek, înalt funcţionar al NSC pentru Europa şi Rusia, care a fost demis în luna mai. Nu este clar cu exactitate cine a dat ordinul de întrerupere a efortului, însă oficialii au sugerat că reducerile semnificative din NSC au făcut ca o continuarea a activităţii grupului să fie în mare măsură nesustenabilă.

De la dizolvarea acestui grup, acţiunile mai ample de pacificare ale lui Trump, care au reprezentat un element central al campaniei sale electorale, au cunoscut o perioadă dificilă. În ciuda unor succese - cum ar fi o încetare a focului mediată de SUA între India şi Pakistan - Trump a făcut puţine progrese tangibile în obţinerea unei încetări a focului în Gaza, iar riscul unui război regional în toată regula în Orientul Mijlociu a crescut rapid odată cu conflictul Israel-Iran.

Dizolvarea grupului urmează, de asemenea, unei suspendări, în martie, a activităţii unor agenţii de securitate naţională americane în ceea ce priveşte un efort coordonat de contracarare a operaţiunilor ruseşti de sabotaj şi dezinformare.

Cu toate acestea, Trump ar putea alege să adopte o poziţie mai fermă faţă de Rusia indiferent de soarta grupului de lucru, care a fost înfiinţat pentru a dezvolta opţiuni pentru preşedinte „în cazul în care ar dori să devină mai dur cu Rusia”, a declarat unul dintre oficiali.

Unii aliaţi ai lui Trump, inclusiv senatorul republican Lindsey Graham, au pledat public pentru o nouă rundă extinsă de sancţiuni la adresa Rusiei, citând respingerea efectivă de către Moscova a propunerilor americane de încetare a focului şi atacurile continue ale Kremlinului asupra ţintelor civile drept dovezi ale spiritului recalcitrant al lui Putin.

Trump a declarat că ia în considerare astfel de măsuri, dar a criticat în mod regulat ambele părţi pentru ostilităţile continue.

„Frustrare profundă în legătură cu guvernul rus în ceea ce priveşte negocierile”

Grupul de lucru a fost format în martie sau aprilie, într-un moment în care unii consilieri apropiaţi ai lui Trump deveneau din ce în ce mai sceptici cu privire la dorinţa Kremlinului de a ajunge la un acord, în timp ce retorica lui Trump sugera că ar putea fi interesat să îşi modifice atitudinea conciliantă faţă de Putin.

Într-un interviu acordat NBC News la sfârşitul lunii martie, preşedintele american a declarat că este „foarte furios” şi „supărat” pe liderul rus pentru că a ridicat semne de întrebare cu privire la legitimitatea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Purtătorul de cuvânt al NSC, James Hewitt, a declarat pentru Reuters, la 1 aprilie, că există o „frustrare profundă în legătură cu guvernul rus în ceea ce priveşte negocierile”.

Nu este clar dacă Trump a fost la curent cu formarea sau dizolvarea ulterioară a grupului de lucru.

Eliminările din NSC au lăsat puţine persoane de rang înalt să se ocupe de dosarul Rusiei, complicând perspectivele unei dezbateri solide inter-agenţii pe această temă.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce viteză consumă cel mai puțin mașina ta. Poți economisi până la 30% la fiecare plin
Digi FM
Ce pasiune are fiica lui Nicușor Dan. Președintele, declarații rare despre Aheea: „I se pare mai interesant”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sam Smith, primele declarații despre logodnă: „Nu voi lăsa otrava pe care o citesc să-mi afecteze modul în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Regula de aur pe care Matt Damon o respectă cu sfințenie pentru cele patru fiice ale sale: „Indiferent de...
Adevarul
Militarii ucraineni, verdict dur după exercițiile NATO: „Pauzele de cafea și restricțiile pentru drone nu au...
Newsweek
Modificare la pensie începând de vineri. Milioane de români vor munci mai mult înainte să iasă la pensie
Digi FM
“Tot ce am primit de la compania aeriană a fost un e-mail dacă vreau să-mi reprogramez zborul”. Povestea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ouăle ecologice, mai nocive pentru mediu decât cele din fermele cu găini în cuști. Ce au descoperit...
Digi Animal World
Elanul revine în România după peste 200 de ani. Primele exemplare s-au adaptat cu succes în Parcul...
Film Now
Orlando Bloom, la bustul gol în Italia. Și-a arătat mușchii în compania noii lui iubite, un model cu peste 20...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...