Bloomberg, fost primar al New Yorkului, ar putea intra în cursa pentru a deveni candidatul democraților la președinția SUA

Data actualizării: Data publicării:
COP 23 United Nations Climate Conference In Bonn
FOTO: Getty Images

Michael Bloomberg, fost primar al New Yorkului, se pregătește să intre în cursa pentru a obține poziția de candidat al Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, informează cotidianul The New York Times, citând persoane familiare cu planurile politicianului.

Fostul primar se pregătește în mod activ pentru participarea la alegerile primare din cadrul Partidului Democrat și ar putea depune actele de înscriere chiar săptămâna aceasta, însă un consilier al acestuia a indicat că politicianul nu a luat încă o decizie finală în această privință.

Bloomberg, în vârstă de 77 de ani, a renunțat să participe la alegerile primare pentru scrutinul prezidențial din 2020 din cauză că, inițial, cursa părea dominată de fostul vicepreședinte Joseph Biden, însă între timp a devenit tot mai sceptic în legăturile cu șansele lui Biden de a câștiga nominalizarea Partidului Democrat. Mai mult, fostul primar consideră că principalii favoriți din aripa liberală, senatorii Elizabeth Warren și Bernie Sanders, nu ar fi niște candidați destul de puternici pentru a-l învinge pe actualul lider de la Casa Albă, Donald Trump, în 2020

Fostul primar al orașului New York s-a pregătit să intre și în cursa prezidențială din 2016, dar în cele din urmă a renunțat. Totuși, Bloomberg a dat recent un indiciu că se pregătește serios pentru alegerile primare democrate, trimițând angajați în Alabama pentru a strânge semnăturile necesare calificării pentru alegerile primare din acest stat.

În cazul în care Bloomberg va intra în cursă, acest lucru ar avea un efect seismic asupra alegerilor primare democrate. Cu poziții politice centriste fostul primar, care beneficiază de o avere considerabilă și are legături strânse cu lumea politică, ar fi în mod instantaneu o amenințare pentru Biden, care se străduiește din greu să strângă fonduri și a cărui baza ideologică moderată este contestată de contracandidați pe multiple fronturi.

Însă, la rândul său, Bloomberg ar avea o luptă dificilă de dus în cadrul scrutinului primar din Partidul Democrat care până acum a fost în mare parte marcat de dezbateri despre inegalitatea economică și socială. Prezența sa în cursă ar oferi muniție aripii populiste a partidului, reprezentată în principal de Warren și Sanders, care susțin că persoanele extrem de bogate au deja o influență prea mare în politică. De asemenea, Bloomberg este un fost republican care s-a înregistrat ca democrat abia înaintea alegerilor parțiale de anul trecut.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a...
Digi FM
Scrisoarea regelui Charles. Ce transmite despre statutul lui Harry şi Meghan după revenirea lor în Regatul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră...
Newsweek
E cert! Pensiile vor crește în 2027. Confirmări din guvern și de la Consiliul Fiscal. Dar și un avertisment...
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce părere are Angelina Jolie despre decizia copiilor ei de a renunța, pe rând, la numele Pitt: „Vrea doar ca...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă