Certat cu republicanii, Donald Trump ar vrea să-și facă acum propriul partid

Data publicării:
donald trump cu pumnul strans
Donald Trump se gândește să-și facă propriul partid Foto: Guliver/GettyImages

Donald Trump ar urma să părăsească Washingtonul miercuri dimineață, cu câteva ore înainte de învestirea lui Joe Biden ca al 46-lea președinte al SUA. Trump va merge la reședința sa din Florida, acolo unde va pune la cale viitorul său politic, juridic și de om de afaceri.

Potrivit unor surse citate de The Wall Street Journal, Donald Trump s-ar pregăti să-și lanseze propriul partid, care ar urma să se numească Partidul Patrioților (Patriot Party). În ultimele zile, el a vorbit cu colaboratorii săi despre aceasta, pentru că vrea să-și exercite în continuare influența în viața politică și după ce va pleca de la Casa Albă. 

Casa Albă a refuzat să comenteze aceste informații, precizează WSJ.

Donald Trump a avut disensiuni serioase în ultima perioadă cu unii republicani influenți, între care liderul majorității din Senat, Mitch McConnell, care marți a spus că președintele merită să fie pus sub acuzare pentru asaltul de la Capitoliu din 6 ianuarie. 

Sondajele arată însă că Donald Trump continuă să se bucure de sprijin puternic în rândul alegătorilor republicani. Baza lui de susținători este însă mult mai largă, pentru că înainte de campania din 2016 unii dintre aceștia nu erau votanți republicani.

Pe de altă parte, scrie Wall Street Journal, nu este clar dacă înființarea unui nou partid politic ar fi o prioritate pentru Donald Trump, pentru că aceasta ar cere o alocare serioasă de timp și de resurse. 

În general, forțele politice alternative la cele două mari partide tradiționale ale Americii, republicanii și democrații, nu prea au avut sorți de izbândă. Iar orice efort de înființare a unui nou partid se va lovi în primul rând de opoziția puternică a Partidului Republican, care ar fi deranjat că Trump i-ar lua din alegători. 

Pe de altă parte, Trump, lipsit de imunitate prezidențială, ar putea fi investigat de-acum în legătură cu afacerile sale, dar și în alte dosare. În plus, în Senat îl așteaptă un proces legat de implicarea în asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie, pentru care a fost pus sub acuzare de Camera Reprezentanților. Dacă Trump va fi găsit vinovat în Senat, i-ar putea fi interzis dreptul de a candida din nou la președinție în 2024.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are un dascăl în 2026. Suma pe care o încasează ajutorul preotului
Digi FM
137 de ani de Turnul Eiffel: De la „monstru inutil” la simbolul vândut de un escroc
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta tatăl lui Fuego și cine a fost, de fapt. Artistul a făcut publică prima fotografie: „Am zis de...
Film Now
Robert Pattinson, acuzat că o umilește pe Kristen Stewart. Gluma făcută de actor a stârnit un val de reacții
Adevarul
Mai există cale de întoarcere în Iran? Fost consilier al președintelui Obama: „I-am învățat că au nevoie de...
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru 6.000.000 români. Schimbare majoră la calculul pensiei. Care este formula?
Digi FM
„Un tron demn de un rege”. Luxul controversat al lui Donald Trump, ironizat cu o toaletă aurie montată în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu tensiunea ta arterială când mănânci banane. Explicațiile cardiologilor
Digi Animal World
O femeie, devastată după ce și-a luat husky-ul de la salonul de câini. Nu și-a mai recunoscut câinele după...
Film Now
Halle Berry, în colanți și bustieră, la ora de sport. Împlinește 60 de ani la vară, și-a schimbat look-ul și...
UTV
Azteca și Dana s-au despărțit. „Relația, pur și simplu, s-a consumat”