Donald Trump crede că este ilegal ca presa să-l critice. CNN și MSNBC, principalele ținte

Data publicării:
profimedia-0975853780
Donald Trump Foto: Profimedia

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat vineri media americane care critică acţiunile sale că recurg la practici „ilegale” şi că sunt „corupte”, notează AFP.

„După părerea mea, sunt chiar corupţi (...). Ceea ce fac ei este ilegal”, a declarat el în vizită la Departamentul de Justiţie, vizând în special CNN şi MSNBC.

Aceste media „care scriu literalmente 97,6% lucruri rele despre mine sunt aripa armată a Partidului Democrat”, a acuzat Donald Trump.

„Asta trebuie să înceteze. Este cu siguranţă ilegal”, a insistat el. „Acest lucru influenţează judecătorii şi fac să se schimbe legea, nu poate fi legal. Nu cred că este legal. Şi o fac în totală coordonare unii cu ceilalţi”, a mai afirmat preşedintele american, potrivit Agerpres.

Omul de afaceri republican a făcut din a critica presa şi jurnaliştii marca sa înregistrată de la prima lui alegere în 2016.

Într-un mod fără precedent pentru un lider al unei ţări a cărei libertate a presei este garantată de Constituţie, preşedintele de 78 de ani îi numeşte în mod regulat pe jurnalişti drept „duşmani ai poporului” şi „fake news”.

De la începutul celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump în 2025, Casa Albă a impus în special restricţii agenţiei americane de presă Associated Press (AP).

Editor : Bogdan Enache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prețul record la care ar putea ajunge motorina în următoarele luni. Detaliul care poate provoca scumpiri în...
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit...
Adevarul
Cât ar putea ajunge factura la energie în această iarnă. Scenariile analizate de experți
Newsweek
Aviz pozitiv în Parlament pentru ca unii șoferi să ia pensie mai mare. „Munca încadrată la condiții deosebite”
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”