Donald Trump le cere susținătorilor „să inverseze” rezultatul alegerilor. Ce spune Joe Biden

Data publicării:
donald trump prim-plan vorbind buze tuguiate
Donald Trump s-a adresat susținătorilor săi din Pennsylvania prin intermediul unui telefon pus pe speaker la microfon Foto: Guliver/GettyImages

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump le-a cerut miercuri susţinătorilor să „inverseze” rezultatul alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie, continuând să denunţe, fără dovezi şi în pofida eşecurilor din instanţă, un scrutin „fraudulos”, în ciuda victoriei clare a rivalului său democrat Joe Biden.

Într-o situaţie uşor bizară, miliardarul republican s-a adresat - printr-un telefon mobil pus pe difuzor şi ţinut în dreptul microfonului de avocatul său Rudy Giuliani - senatorilor republicani din Congresul local al statului Pennsylvania. „Trebuie să inversăm aceste alegeri”, a spus Donald Trump. Democraţii „au trişat. A fost un scrutin fraudulos”.

Intervenţia sa telefonică de miercuri a avut loc într-o sală de conferinţe a unui hotel din Gettysburg. Miercuri dimineaţa era planificat ca Donald Trump să participe personal, dar deplasarea sa a fost anulată în ultimul moment, relatează agenția France-Presse, preluată de Agerpres.

„Sunt alegeri pe care le-am câştigat cu uşurinţă. Am câştigat pe scară largă”, a afirmat preşedintele în exerciţiu. „Aceste alegeri au fost măsluite. Este un moment foarte important în istoria ţării noastre. Şi faceţi un serviciu foarte important ţării noastre” s-a adresat Trump republicanilor, prin telefon.

„Trump, Trump, Trump”, a scandat publicul după ce acesta a închis telefonul.

Rezultatele scrutinului în acest stat-cheie au fost certificate oficial marţi în favoarea lui Joe Biden. Nu există nicio îndoială că acesta va deveni cel de-al 46-lea preşedinte al SUA, în 20 ianuarie. Nu a fost demonstrată nicio fraudă masivă în timpul alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie. Candidatul democrat a câştigat peste 80 de milioane de voturi, un record, faţă de Donald Trump, care a obţinut aproape 74 de milioane.

Victoria lui Biden a fost anunţată pe 7 noiembrie. Donald Trump a recurs de atunci la acţiuni în justiţie, fără succes însă. El a dat undă verde, luni seară, începerii procesului de tranziţie către administrația Biden. Deşi continuă să susţină că scrutinul nu a fost corect, vocea sa devine din ce în ce mai solitară în tabăra republicană.

Reacția lui Joe Biden

Preşedintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, a avertizat miercuri că americanii nu vor accepta ca rezultatele alegerilor din 3 noiembrie să nu fie respectate.

„Cred că aceste vremuri tulburi de disensiune şi demonizare vor face loc unui an de lumină şi unitate”, a declarat Joe Biden într-un discurs cu ocazia Zilei Recunoştinţei, rostit în oraşul său natal Wilmington, Delaware.

„Democraţia noastră a fost pusă la încercare anul acesta. Şi iată ce am învăţat: poporul acestei naţiuni a fost la înălţime”, a spus preşedintele ales al SUA.

„În America, avem alegeri libere şi corecte şi respectăm rezultatele. Locuitorii şi legile acestei ţări nu vor accepta altceva”, a avertizat el.

„Voi vreţi soluţii, nu strigăte. Dreptate, nu hiper-discriminare. Lumină, nu flăcări”, a proclamat Joe Biden adresându-se americanilor.

„Vreţi să ne ascultăm din nou unii pe alţii, să ne privim din nou unii pe alţii, să ne respectăm din nou. Vreţi să colaborăm, democraţi, republicani şi independenţi”, a adăugat viitorul preşedinte care, la fel ca la fiecare discurs rostit după 3 noiembrie, a promis să întindă mâna taberei adverse, în pofida disensiunilor fără precedent ce marchează clasa politică americană, scrie Agerpres. 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Întrebarea la care să nu răspunzi când ești oprit de Poliție în trafic. Ce recomandă un avocat șoferilor
Digi FM
Ce face Ion Lăceanu la 90 de ani. "Omul-orchestră" s-a mutat acum cinci ani la un azil, după moartea soției...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă dezamăgitoare a luat la matematică la BAC. Povești din liceu, în direct...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
S-au îndrăgostit pe platoul de filmare, iar azi au o familie superbă. Kirsten Dunst și Jesse Plemons, din nou...
Adevarul
O țară europeană oferă 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate. Are plaje spectaculoase, sate...
Newsweek
Pensii militare: Ministrul Miruță anunță că vârsta de pensionare nu crește. Documentele oficiale îl contrazic
Digi FM
Casa „Barbie” din Marea Britanie se vinde cu 725.000 de lire sterline. Locuința unde până și robinetele sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
A ridicat o scândură din podea și a rămas fără cuvinte. Sub casa pe care o renova o aștepta o comoară din 1921
Digi Animal World
Reacția unei femei când un străin i-a oferit 200.000 de dolari pentru câinele ei: „Mulți dintre voi nu...
Film Now
John Goodman, despre gestul generos făcut de Bruce Willis la începutul carierei: „A avut grijă de mine. Îl...
UTV
Nadia Comăneci a defilat la Paris alături de Jane Fonda și Eva Longoria. Sportiva a ales o ținută creată în...