Donald Trump spune că preşedinţia SUA l-a costat între 2 și 5 miliarde de dolari

Data publicării:
President Trump Signs Executive Order On Transparency In Federal Guidance And Enforcement
FOTO: Win McNamee/Getty Images

Preşedintele american Donald Trump a afirmat luni că preşedinţia l-a costat între două şi cinci miliarde de euro, bani pe care i-ar fi câştigat dacă ar fi continuat să îşi conducă afacerile în loc să intre în politică, relatează agenţia de presă Reuters, care menţionează însă că liderul de la Casa Albă nu şi-a susţinut afirmaţia prin dovezi, informează Agerpres.

Dar, "dacă ar fi să o fac din nou, aş face-o din nou instant, deoarece cui îi pasă? Dacă îţi permiţi, ce mai contează?", a declarat el presei.

"Indiferent dacă am pierdut două miliarde de dolari, cinci miliarde de dolari sau mai puţin, nu contează. Nu-mi pasă. Fac asta pentru ţară. O fac pentru oameni", a mai spus Trump.

Nu există însă dovezi că Trump a pierdut miliarde de dolari de când a devenit preşedinte. Averea sa netă de 3,1 miliarde de dolari a rămas neschimbată faţă de anul trecut, a scris în martie revista Forbes.

După ce Trump a făcut o declaraţie similară în august, Forbes a scris că preşedintele "nu pierde 3-5 miliarde de dolari", deoarece "câştigul său este departe de a ajunge la trei miliarde de dolari".

Deşi averea personală a lui Trump a rămas constantă în ultimul an, el a urcat în lista Forbes a celor mai bogaţi oameni din lume, în contextul în care zeci de magnaţi au suferit pierderi financiare, iar asta în timp ce holding-urile sale imobiliare şi-au păstrat mai bine valoarea.

Spre deosebire de alţi preşedinţi americani recenţi, Trump a refuzat să îşi facă publice returnările de taxe pe venit şi s-a luptat cu Congresul şi cu instanţele să îşi ţină secretă situaţia financiară.

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe apar la cumpărarea sau vânzarea unei locuințe. Cine plătește impozitul, TVA-ul și taxele notariale
Digi FM
Sandra Mutu a spus cu care dintre fostele soții ale lui Adrian Mutu se înțelege mai bine. Ce a dezvăluit...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Demi Lovato, mărturisiri emoționante despre soțul ei, Jutes: „Mi-a adus atâta liniște. Mi-am găsit locul”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sharon Stone, atitudine și încredere într-o ședință foto plină de senzualitate. Cum s-a reinventat după...
Adevarul
Consiliere cu elevii și părinții la liceul din Pitești. Ce variante sunt dacă elevul care a atacat cu o...
Newsweek
Pensie recalculată fără anii lucrați în grupe de muncă. Un pensionar a pierdut procesul cu Casa de Pensii
Digi FM
„Nu-ţi văd faţa deloc.” Judi Dench nu mai poate lucra ca actriţă din cauza problemelor de vedere. Ce spune...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se află în jurul găurii negre supermasive din Calea Lactee. Noi indicii despre cum a obţinut Terra partea...
Digi Animal World
O vacanță în Maroc s-a transformat într-un coșmar pentru o femeie de 59 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a...
Film Now
La 66 de ani, Jennifer Grey revine în rolul „Baby” în continuarea filmului „Dirty Dancing”. Primele detalii...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile într-o ținută roșie transparentă. Vedeta a fost fotografiatǎ alături...