Reacția lui Trump după publicarea imaginilor din dosarul Epstein: „Are fotografii cu toată lumea. Nu e mare lucru”

Data publicării:
photo-collage.png (21)
Donald Trump și Jeffrey Epstein. Foto: oversightdemocrats.house.gov

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a reacționat vineri după publicarea unor noi imagini din dosarul Jeffrey Epstein în care apare alături de infractorul sexual condamnat, susținând că relația sa cu acesta nu este ieșită din comun și că „toată lumea îl cunoștea”.

Democrații din Congres au publicat vineri mai multe imagini noi provenite din dosarul lui Epstein, inclusiv fotografii cu actualul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, pe măsură ce se apropie termenul limită pentru publicarea extinsă a documentelor legate de finanțistul căzut în dizgrație, relatează Reuters.

Trump apare în trei dintre fotografiile distribuite de democrații din Comisia pentru Supraveghere a Camerei Reprezentanților, care au precizat că analizează peste 95.000 de imagini puse la dispoziție de patrimoniul lui Epstein. Într-o fotografie alb negru, Trump este surprins zâmbind alături de mai multe femei, ale căror fețe au fost blurate, aflate de o parte și de alta a sa.

O a doua imagine îl arată pe Trump stând lângă Epstein, iar o a treia fotografie, mai puțin clară, îl prezintă așezat lângă o altă femeie, cu fața de asemenea blurată, purtând o cravată roșie desfăcută. Nu este clar când sau unde au fost realizate aceste fotografii.

„Toată lumea îl cunoștea pe acest om”, le a spus Trump jurnaliștilor vineri, la Casa Albă.

„Era peste tot în Palm Beach. Are fotografii cu toată lumea. Adică aproape... sunt sute și sute de oameni care au fotografii cu el. Așa că nu e mare lucru”, a adăugat el.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Abigail Jackson, a declarat că administrația Trump „a făcut mai mult pentru victimele lui Epstein decât au făcut vreodată democrații”.

„Este timpul ca presa să înceteze să mai regurgiteze punctele de vedere ale democraților și să înceapă să îi întrebe pe democrați de ce au vrut să se asocieze cu Epstein după ce acesta a fost condamnat”, a spus ea.

Scandalul Epstein a reprezentat o problemă politică pentru Trump timp de mai multe luni, în parte pentru că acesta a amplificat teorii ale conspirației despre Epstein în fața propriilor susținători. Mulți alegători ai lui Trump cred că oficiali ai administrației Trump au mușamalizat legăturile lui Epstein cu persoane puternice și au ascuns detalii legate de moartea acestuia, stabilită oficial drept sinucidere, într-o închisoare din Manhattan, în 2019.

Departamentul Justiției a declarat în iulie că nu există dovezi care să justifice investigarea unor terți în cazul Epstein și că nu a identificat nicio „listă de clienți” sau persoane care ar fi putut fi implicate în trafic de persoane, nici dovezi că Epstein ar fi șantajat pe cineva.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate fi încorporat în România în caz de război. De ce au fost chemaţi tinerii în Armată
Digi FM
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Fostul membru AXXA stârnise controverse după ce a ținut post negru 40...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Regula de aur pe care Matt Damon o respectă cu sfințenie pentru cele patru fiice ale sale: „Indiferent de...
Adevarul
Militarii ucraineni, verdict dur după exercițiile NATO: „Pauzele de cafea și restricțiile pentru drone nu au...
Newsweek
Modificare la pensie începând de vineri. Milioane de români vor munci mai mult înainte să iasă la pensie
Digi FM
Mihai Trăistariu, exasperat de turiștii de pe litoral. Ce îi dispare din apartamente și ce obiecte ajunge să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un dezastru...
Digi Animal World
Un câine a distrus drona vecinului, iar cazul a ajuns în instanță. Ce a decis judecătorul
Film Now
Orlando Bloom, la bustul gol în Italia. Și-a arătat mușchii în compania noii lui iubite, un model cu peste 20...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...