Săptămâna decisivă. Trump mai are șapte zile în care poate rezolva conflictul cu Iranul, după va avea nevoie de aprobarea Congresului

Data publicării:
Donald Trump.
Donald Trump. Sursa foto: Profimedia Images

Războiul pe care SUA îl poartă împotriva Iranului durează deja de aproape două luni, iar termenul până la care Donald Trump și membrii Congresului vor trebui să decidă cum să procedeze în continuare se apropie. Legea interzice președintelui să poarte un război fără aprobarea Congresului mai mult de 60 de zile.

Până la 1 mai, Trump va avea, de fapt, trei opțiuni, scrie The New York Times: să solicite Congresului permisiunea de a continua acțiunile militare, să înceapă să le reducă sau să încerce să ocolească restricția.

Bombardamentele asupra Iranului au început pe 28 februarie, iar Trump a explicat că acționează în cadrul atribuțiilor sale de comandant suprem cu scopul de a proteja bazele americane din Orientul Mijlociu și de a „promova interesele naționale vitale ale Statelor Unite”, inclusiv „autoapărarea colectivă a aliaților noștri regionali, printre care și Israelul”. El a notificat oficial Congresul luni, 2 martie; de la această dată începe să curgă termenul de 60 de zile, care expiră la 1 mai, explică NYT.

Democrații din Congres au încercat deja de cinci ori să adopte rezoluții cu scopul de a opri acțiunile militare și de a-l obliga pe Trump să se consulte cu legislatorii. Republicanii au blocat toate aceste încercări, dar unii dintre ei au dat de înțeles că termenul stabilit de lege are o importanță deosebită pentru ei.

Senatorul republican John Curtis a scris la începutul lunii aprilie că „nu va susține continuarea acțiunilor militare după expirarea termenului de 60 de zile fără aprobarea Congresului”. Lisa Murkowski a fost printre primii care au criticat lipsa de transparență din partea administrației în ceea ce privește obiectivele, costurile și durata războiului. În prezent, împreună cu un grup de senatori, ea pregătește o rezoluție care să autorizeze utilizarea forței militare împotriva Iranului, dar scopul principal al acestui document, potrivit ei, este de a restabili autoritatea Congresului și de a cere administrației respectarea unor parametri clari ai operațiunii.

În Senat, republicanii au o ușoară majoritate – 53 de voturi din 100. Dacă câteva persoane din partidul care până acum i-a dat lui Trump mână liberă vor adopta o poziție dură, Casa Albă va fi nevoită să caute un compromis.

Președintele ar putea pierde o parte semnificativă din sprijin dacă conflictul se va prelungi în luna mai, a avertizat Brian Mast, care conduce Comisia pentru afaceri internaționale din Camera Reprezentanților. Imediat după ce, săptămâna trecută, republicanii din Cameră au blocat cu greu rezoluția democraților, Mast a declarat că „rezultatul votului ar putea fi altul peste 60 de zile”, referindu-se la termenul limită de 1 mai.

Legea permite prelungirea operațiunilor militare cu 30 de zile, dacă președintele confirmă în scris că acest timp suplimentar este necesar pentru retragerea în condiții de siguranță a trupelor americane. Totuși, o astfel de prelungire nu conferă autoritatea de a continua campania ofensivă.
Președinții din ambele partide au reușit, totuși, să continue operațiunile militare fără aprobarea Congresului și după expirarea termenului de 60 de zile. Astfel, Barack Obama a explicat în 2011 că legea nu se aplică operațiunii desfășurate atunci împotriva Libiei cu scopul de a opri reprimarea brutală a protestelor populare de către trupele lui Muammar Gaddafi, deoarece aceasta „nu prevede acțiuni militare de lungă durată sau schimburi active de focuri cu forțele inamice, precum și participarea trupelor terestre americane”.

Acest lucru a stârnit critici aspre din partea ambelor partide, dar unii legislatori presupun că administrația Trump ar putea invoca argumente similare în cazul Iranului, scrie NYT.

Trump a prelungit armistițiul de două săptămâni care a expirat marți, deși cu o zi înainte îl numise „puțin probabil”. El nu a precizat data la care acesta va înceta. Potrivit unor surse Axios, președintele este dispus să acorde Iranului încă „trei-cinci zile” pentru a-și „pune ordine în gânduri”. Trump însuși a calificat această informație drept „falsă”, afirmând că nu există „niciun fel de presiune în ceea ce privește termenele” referitoare la încetarea focului sau la stabilirea unei noi date pentru negocierile cu Iranul.

În același timp, peste 20 de nave de război americane continuă să blocheze trecerea navelor legate de Iran la granița convențională dintre Golful Oman și Marea Arabiei. SUA au trimis, de asemenea, în regiune a treia grupă de atac a forțelor navale. Condusă de portavionul USS George HW Bush, aceasta va ajunge în Orientul Mijlociu în decurs de trei-cinci zile.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
MGK dezvăluie calvarul prin care a trecut pentru tatuajul care îi acoperă aproape tot corpul: "Pielea mea...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Istoria fascinantă a fotbalului. De la lupte violente pe maidane, la un fenomen global
Newsweek
Tomac anunță că pensiile cresc de la 1 ianuarie 2027. Cât va ajunge pensia medie în România?
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Gestul uriaș al lui Spielberg: a renunțat la „Harry Potter” pentru a îndeplini una dintre ultimele dorințe...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme