Statele Unite au oprit producţia unei monede a cărei producție costă de patru ori mai mult decât valoare ei

Data publicării:
monede si bancnote dolari sua
Foto: Profimedia

Statele Unite au bătut miercuri pentru ultima oară o monedă de un cent, a cărei producţie costă mai mult decât valoarea sa nominală. Serviciul Monetăriei a anunţat într-un comunicat că nu vor mai fi puse în circulaţie monede noi de un cent, punând astfel capăt unei producţii vechi de 232 de ani.

„Moneda de un cent a jucat mult timp un rol important în viaţa de zi cu zi a americanilor, de la începuturile sistemului economic şi până în prezent. Cu toate acestea, factorii economici şi industriali, combinaţi cu evoluţia comportamentului consumatorilor, au făcut ca producţia acesteia să devină neviabilă”, a subliniat administraţia americană, potrivit AFP, preluată de News.ro.

„În ultimul deceniu, costul de producţie al fiecărui penny (moneda de un cent) a crescut de la 1,42 cenţi la 3,69 cenţi per penny”, a precizat Monetăria.

Câți cenți se află în circulație

„Se estimează că există 300 de miliarde de penny în circulaţie, ceea ce depăşeşte cu mult cantitatea necesară pentru tranzacţii”, potrivit comunicatului.

Preşedintele american Donald Trump a cerut în februarie să se oprească producţia acestei monede, pentru a reduce cheltuielile publice.

„Să eliminăm risipa din bugetul marii noastre naţiuni, chiar dacă este vorba de cent cu cent”, a declarat el.

Monetăria precizează că intenţionează să bată monede de un cent în viitor, dar numai ca monede de colecţie.

Şi alte ţări au renunţat deja la producţia monedelor de un cent, cum ar fi vecina Canada în 2012, tot din motive de costuri şi de uzanţă.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce drepturi mai are persoana care donează un apartament. Situațiile în care donația poate fi anulată
Digi FM
Mihaela Rădulescu, mesaj neașteptat pe rețelele sociale: „Este timpul să fiu din nou fericită”. Ce a făcut la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sore, siluetă armonioasă în costum de baie, în vacanța din Turcia. S-a distrat cu fiica ei în parcurile...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Regretul lui Cillian Murphy după ce a jucat cu Sam Neill în „Peaky Blinders”: „Mi-a plăcut să lucrez cu el, e...
Adevarul
Un bărbat concediat abuziv a refuzat sumele compensatorii. A câștigat în instanță despăgubiri de trei ori mai...
Newsweek
De ce nu au crescut pensiile în 2025 și 2026? Când s-ar putea da indexarea? Ministerul Muncii explică
Digi FM
Ziua tratează bolnavi de cancer, iar în weekend pilotează avioane. Povestea impresionantă a unei tinere de 27...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Brad Pitt are doi frați despre care se vorbește foarte rar. Cu ce se ocupă, de fapt, Doug și Julie
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...