Trump interzice intrarea în SUA pentru cetățenii din 12 țări: „Nu vom permite ca ce s-a întâmplat în Europa să se întâmple în America”

Data actualizării: Data publicării:
Ohio State Football White House
Donald Trump / Sursa foto: Profimedia Images

Preşedintele american Donald Trump a decis să interzică intrarea în Statele Unite a cetăţenilor din 12 ţări pentru a „proteja” ţara de „teroriştii străini”. Într-o înregistrare video, el a citat recentul atac din Colorado asupra unei manifestaţii în sprijinul ostaticilor israelieni pentru a-şi explica decizia.

Interdicţia, care intră în vigoare la 9 iunie, se aplică Afganistanului, Birmaniei, Ciadului, Republicii Congo, Guineei Ecuatoriale, Eritreei, Haiti, Iranului, Libiei, Somaliei, Sudanului şi Yemenului, potrivit unui text făcut public de Casa Albă. Alte şapte ţări sunt, de asemenea, supuse restricţiilor: Burundi, Cuba, Laos, Sierra Leone, Togo, Turkmenistan şi Venezuela. Sunt prevăzute excepţii pentru deţinătorii anumitor vize şi pentru persoanele a căror călătorie în Statele Unite „serveşte interesului naţional”. Venezuela şi-a avertizat miercuri cetăţenii că a călători în SUA reprezintă un „risc major”.

Lista nu include Egiptul, ţara de origine a bărbatului de 45 de ani acuzat de atacul cu care Donald Trump îşi justifică decizia, scrie News.ro.

Într-o înregistrare video publicată pe X, preşedintele american a declarat că „recentul atac terorist de la Boulder, Colorado (vest), a evidenţiat pericolele extreme pe care le reprezintă pentru SUA intrarea unor cetăţeni străini care nu au fost contolaţi în mod corespunzător”. „Nu îi vrem”, a adăugat el.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Duminică, la Boulder, un bărbat a aruncat cu dispozitive incendiare în participanţii la un marş săptămânal în sprijinul ostaticilor israelieni reţinuţi în Fâşia Gaza, rănind 12 persoane. El a strigat „Palestina liberă” în timp ce făcea acest lucru.

Egipteanul în vârstă de 45 de ani urmează să se prezinte joi la tribunalul din Colorado pentru a i se comunica oficial acuzaţiile care i se aduc. Acuzaţiile includ „crimă motivată de ură” şi tentativă de omor.

La o zi după atac, procurorul general Pam Bondi a denunţat „ceea ce pare a fi un atac antisemit îngrozitor”.

Administraţia americană a susţinut că presupusul autor al atacului se afla „ilegal” pe teritoriul SUA, întrucât viza sa de turist expirase. Cu toate acestea, a recunoscut că acesta a solicitat azil şi a obţinut un permis de muncă.

Donald Trump şi-a comparat noua „interdicţie de călătorie” cu „restricţiile eficiente” pe care le-a impus unei serii de ţări majoritar musulmane în timpul primului său mandat (2017-2021), despre care a spus că au împiedicat Statele Unite să sufere atacurile care au avut loc în Europa.

„Nu vom permite ca ceea ce s-a întâmplat în Europa să se întâmple în America”, a declarat el miercuri.

„Nu putem avea o imigraţie deschisă din ţări pe care nu le putem controla în manieră sigură şi fiabilă. De aceea astăzi (miercuri, n.r.) semnez un nou ordin executiv care impune restricţii de intrare din ţări precum Yemen, Somalia, Haďti, Libia şi multe altele”, a continuat preşedintele american.

„Preşedintele Trump îşi respectă promisiunea de a-i proteja pe americani de agenţii străini periculoşi care vor să vină în ţara noastră şi să ne atace”, a scris pe X purtătoarea de cuvânt adjunctă a Casei Albe, Abigail Jackson.

„Aceste restricţii de bun simţ sunt specifice fiecărei ţări şi includ ţările care nu efectuează controale adecvate, au rate ridicate de persoane cu vize expirate sau nu împărtăşesc informaţii despre cine sunt cetăţenii lor şi ce ameninţări reprezintă”, a adăugat ea.

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de cumpărăturile de lux: "În 12 august am depus o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Halle Berry și Olivier Martinez. El o acuză că l-a agresat pe fiul lor, ea dă replica: "Eu sunt...
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
George Clooney, eclipsat de eleganța soției sale. Amal, spectaculoasă într-o rochie strălucitoare, cu umerii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli ce s-a...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”