VIDEO. Parlamentarii iranieni au dat foc steagului SUA și au strigat „Moarte Americii”

Data publicării:
steag

Parlamentarii iranieni au incendiat steagul Americii chiar în Parlament, miercuri, după ce Donald Trump a anunțat că SUA se retrag din acordul nuclear cu Iranul și vor reimpune sancțiuni țării, relatează New York Times. 

Anunțul președintelui Americii a stârnit valuri de ură și furie în rândul iranienilor, care au incendiat steagul SUA și au strigat la unison „Moarte Americii”, în Parlament. Deși unii oficiali speră ca Europa să colaboreze cu Iranul și să mențină în vigoare acordul, alții sunt pesimiști.

Miercuri, un cleric șiit a dat foc steagului, dar și unei foi de hârtie care sugera acordul nuclear iranian, apoi parlamentarii cu călcat în picioare cenușa. Incendierea drapelului SUA este o practică des întâlnită în Iran, la fel și criticarea dură a politicilor duse de americani, însă este pentru prima dată când un astfel de gest are loc chiar în sediul Parlamentului.

Ali Larijani, președintele prezidiului, le-a spus parlamentarilor: „Aveți grijă să nu dați foc și la Parlament”.

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat, marţi seara, că Statele Unite se retrag din acordul nuclear cu Iranul. „Acest lucru va face America mai sigură”, a spus liderul de la Casa Albă.

Administraţia Trump a anunţat marţi că va reimpune ”imediat” Iranului sancţiunile ridicate în dosarul nuclear, dar că le va permite companiilor să-şi reducă treptat activităţile, pentru ca acestea să nu încalce sancţiunile, relatează news.ro.

Departamentul american al Trezoreriei a anunţat că vor exista ”cu siguranţă perioade de lichidare de 90 şi de 180 de zile”, însă fără să precizeze ce anume sancţiuni sunt vizate la ce termene anume.

La sfârşitul acestei perioade, sancţiunile vor avea un ”efect deplin”, a subliniat Trezoreria.

Este vorba inclusiv despre sancţiunile ”secundare”, cele care vizează ne-americani în cazul în care fac afaceri cu Iranul, a precizat Trezoreria.

Consilierul pe probleme de securitate naţională John Bolton a îndemnat ca ”din acest moment” nimeni nu ar mai trebui să încheie contracte noi cu Iranul.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani face un român pe zi din sticlele SGR reciclate: „Nu știu de ce te mai duci la job la banii ăştia”
Digi FM
Oana Roman, atacată și amenințată cu moartea. Persoane necunoscute i-ar fi filmat casa: „Am avut o vară...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Harry Styles nu s-a putut abține! Ce a spus despre nunta lui Taylor Swift cu Travis Kelce, chiar la Madison...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Critici dure pentru Anne Hathaway înainte de „Days of Thunder 2”. Randy Quaid rupe tăcerea: „Trebuie să fie...
Adevarul
Cartea Electronică de Identitate nu va fi obligatorie de la 1 septembrie în sistemul medical. Anunțul CNAS
Newsweek
Pensionarii vor plăti 1.000.000.000€ CASS din pensie în 2026. Parlamentarii au pensie specială de 12.000 lei
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O adevărată cursă contra cronometru. Ce arată noile date despre procesul de formare al planetelor
Digi Animal World
Cât de des trebuie să-ți plimbi câinele în fiecare zi? De câtă mișcare are nevoie, în funcție de vârstă și...
Film Now
Detaliul care nu le-a scăpat fanilor. Eva Mendes și-a arătat singurul tatuaj din viața ei, dedicat lui Ryan...
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani