Galerie Foto Supraviețuitorii tragediei din Grecia descriu „secundele de coșmar” în care trenurile s-au ciocnit. „Ne răsturnam și ardea totul”

Data actualizării: Data publicării:
38 de oameni au murit și 85 au fost răniți, după ce două trenuri s-au ciocnit în Grecia.
Cele două trenuri s-au lovit frontal după ce au circulat pe acelaşi tronson de cale ferată mai mulţi kilometri. Sursa foto Profimedia Images

Pasagerii trenului din Grecia care s-a ciocnit în această dimineață cu un tren de marfă au povestit despre „secundele de coșmar” în care vagoanele s-a răsturnat, relatează CNN. 38 de oameni au murit și 85 au fost răniți, după ce cele două trenuri s-au ciocnit în apropiere de orașul Larisa. Trenul de persoane transporta aproximativ 350 de pasageri și mergea de la Atena spre Salonic. Mai multe vagoane au deraiat, dintre care primele două sunt complet distruse, iar cel puțin trei au luat foc.

Cele două trenuri s-au lovit frontal după ce au circulat pe acelaşi tronson de cale ferată mai mulţi kilometri. Sursa foto Profimedia Images
Cele două trenuri s-au lovit frontal după ce au circulat pe acelaşi tronson de cale ferată mai mulţi kilometri. Sursa foto Profimedia Images

„Am auzit o bubuitură puternică. Au fost 10 secunde de coșmar în care vagonul s-a răsturnat și a căzut pe o parte. Apoi a fost panică, erau cabluri peste tot, au izbucnit flăcări. În timp ce ne răsturnam ardea totul, era foc în dreapta și în stânga”, a spus Stergios Minenis, în vârstă de 28 de ani, pentru agenția de presă Reuters.

„A fost panică, timp de 10-15 secunde a fost haos, vagoane răsturnate, incendii, cabluri atârnate, geamuri sparte, oameni care țipau, oameni încarcerați”, a adăugat el.

„Lângă noi izbucnise un incendiu, omul ăsta de aici a văzut o gaură, așa că am reușit să ieșim din locul în care eram blocați”, a spus un alt pasager, care a reușit să iasă din tren împreună cu Minenis.

„Ferestrele se spărgeau și oamenii țipau”, a povestit un alt pasager, care a reușit să iasă din vagon.

Pe site-ul presei locale Onlarissa, o tânără a explicat în lacrimi că „trenul era în întârziere şi s-a oprit câteva minute când s-a auzit un zgomot asurzitor".

„Am trăit ceva foarte şocant”, a spus la rândul său Lazos, un pasager intervievat de jurnalul Protothema.

„Nu sunt rănit, dar sunt pătat de sângele altor persoane care au fost rănite lângă mine”, a adăugat el.

„Din fericire, am reuşit să deschidem uşile şi să scăpăm destul de rapid. În alte vagoane nu au reuşit să iasă şi un vagon chiar a luat foc”, a povestit un tânăr.

„Trenul s-a răsturnat complet şi aproape a căzut în râpă şi apoi jumătate din vagon a început să ia foc. În vagonul meu, au fost cinci pasageri răniţi”, a povestit un alt pasager la televiziunea SKAI.

Până în prezent nu s-a furnizat niciun motiv pentru care trenurile au intrat în coliziune, dar potrivit media elene este vorba despre „cel mai grav accident feroviar cu care s-a confruntat vreodată Grecia”.

„Este un accident inimaginabil”, a declarat pentru AFP preşedintele sindicatului mecanicilor de tren OSE, Kostas Genidounias, care se afla la locul accidentului.

„Două trenuri s-au aflat pe aceeaşi linie de cale ferată şi au intrat în coliziune frontală (...) Niciun sistem de securitate, telecomandă şi semnale de circulaţie nu funcţionează. Acest oribil accident ar fi fost evitat dacă sistemele de securitate funcţionau”, a spus el.

Şeful gării din Larisa a fost arestat după coliziunea dintre cele două trenuri, iar ministrul elen al transporturilor a demisionat.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Cum a fost surprins la TV
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit...
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Newsweek
Aviz pozitiv în Parlament pentru ca unii șoferi să ia pensie mai mare. „Munca încadrată la condiții deosebite”
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”