Sute de pasageri au rămas blocați pe o insulă înghețată din Canada pentru un weekend, după ce avionul în care se aflau a fost deviat

Data publicării:
Foto cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia

Peste 250 de pasageri și membri ai echipajului unui zbor United Airlines, de pe ruta New York - Irlanda, au fost blocați un weekend întreg pe insula canadiană Newfoundland, din cauza unei devieri, în noaptea de 13 spre 14 februarie. Printre cei blocați s-a aflat și arhiepiscopul New York-ului. Zborul a fost reluat duminică, când vremea s-a îmbunătățit, însă persoanele au petrecut un sfârșit de săptămână înghețat și neprevăzut, informează The Independent.

Zborul United 23 a decolat de pe aeroportul Newark Liberty joi, 13 februarie, puțin după ora 20:00, însă după aproximativ trei ore de zbor, avionul a făcut o întoarcere în formă de „U” și a deviat de la traseul inițial, spre aeroportul internațional St. John's din provincia canadiană Newfoundland și Labrador.

Compania: motivul devierii

Compania aeriană a declarat pentru The Independent că avionul a fost deviat după ce o persoană de la bord a suferit o urgență medicală, aterizând în Canada în jurul orei 2:30 dimineața, pentru ca paramedicii să asiste pasagerul bolnav.

Ulterior, pasagerul a primit tratament la un spital local.

Inițial, avionul Boeing 777 nu și-a putut încheia călătoria spre Dublin din cauza vântului puternic din zonă, a declarat United. Astfel, cei 259 de pasageri și 12 membri ai echipajului și-au petrecut întregul weekend pe insulă la temperaturi sub zero grade.

Printre pasagerii zborului s-a aflat și cardinalul Timothy Dolan, arhiepiscopul New York-ului, care și-a petrecut weekendul neașteptat în Canada prezidând o slujbă la Catedrala Bazilică Sfântul Ioan Botezătorul din apropierea aeroportului.

Arhiepiscopul a spus că parohia locală l-a găzduit în timpul întârzierii.

„Am plecat joi din Newark, New Jersey, în drum spre Dublin. Nu putem ieși din cauza vremii nefavorabile”, a spus Dolan în timpul slujbei.

În ceea ce privește restul pasagerilor blocați, United a declarat că a oferit cazare la hotel și tichete de masă cât timp au stat pe insulă.

Din cauza vântului puternic, nu s-a putut ajunge la bagajele de cală ale pasagerilor, iar un pasager United a declarat pe rețelele sociale că a stat 48 de ore fără restul hainelor la temperaturi de -6°C.

Pasagerul United a adăugat că au existat mai mulți pasageri în vârstă și copii care nu au avut acces la bagajele lor și a susținut că aeroportul local i-a ajutat mai mult decât United, deoarece compania aeriană nu avea personal la fața locului pentru a face față situației

După ce condițiile meteorologice s-au îmbunătățit în cele din urmă, zborul a putut zbura spre Irlanda duminică dimineața, ajungând la Dublin la ora 16:21.

Zborurile deviate către Canada din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile nu este un fapt neobișnuit. Astfel, pasagerii sunt blocați zile întregi, așa cum s-a întâmplat în decembrie 2023, când un zbor Delta de la Amsterdam la Detroit a aterizat de urgență pe aeroportul Goose Bay, iar pasagerii au fost nevoiți să doarmă în barăci militare timp de peste 24 de ore, deoarece încercările companiei aeriene de a trimite un avion de salvare au fost întârziate de vreme.

Editor : A.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Danu Spartanu, după bătaia cu Tolea Ciumac: „Mă doare capul. Până la nuntă, trece”. Ce i-a spus Marian...
Newsweek
România, țara unde 4 oameni se sinucid zilnic. Psiholog: Persoanele care au peste 60 ani, cele mai vulnerabile
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță