Trump i-a spus lui Merz că e mai bine ca Ucraina și Rusia „să se lupte o vreme”

Data actualizării: Data publicării:
Merz și Trump
Cancelarul german Friedrich Merz se află în vizită oficială în SUA. Sursa foto: Profimedia Images

Donald Trump a declarat că ar putea fi mai bine ca Ucraina și Rusia „să se lupte o vreme” înainte de a se căuta o soluție de pace, în contextul în care cancelarul german, Friedrich Merz, l-a îndemnat, în timpul vizitei sale la Washington, să intensifice presiunea asupra Rusiei, transmite The Guardian.

În timpul unei întâlniri cu Friedrich Merz în Biroul Oval, Donald Trump și-a exprimat îndoiala cu privire la șansele de reușită ale negocierilor de pace, afirmând: „Uneori e mai bine să-i lași să se lupte o vreme, apoi să-i desparți.”

Președintele SUA a mai subliniat că i-a spus lui Vladimir Putin că cele două țări sunt ca „doi copii mici care se bat ca nebunii într-un parc”, atunci când au vorbit la telefon miercuri. 

Merz, care și-a folosit intervenția în Biroul Oval pentru a-l presa pe Trump în legătură cu Ucraina, i-a spus acestuia că dorește o colaborare mai strânsă pentru a spori presiunea asupra Rusiei și i-a reamintit că violențele pe care le detestă au fost provocate de invazia Rusiei în Ucraina. Cancelarul i-a mai transmis lui Trump că poporul german este recunoscător Statelor Unite pentru rolul jucat în înfrângerea Germaniei naziste în al Doilea Război Mondial.

„America se află din nou într-o poziție foarte puternică pentru a contribui la încheierea acestui război [din Ucraina], așa că haideți să vorbim despre ce putem face”, a spus Merz. „Noi cerem mai multă presiune asupra Rusiei, trebuie să discutăm despre asta.”

Evoluții după atacul cu drone al Ucrainei în Rusia

Rusia a promis că va răspunde operațiunii îndrăznețe cu drone a Ucrainei „cum și când va considera de cuviință”, a avertizat Kremlinul, sugerând că Putin i-ar fi spus lui Trump că Moscova este obligată să riposteze.

Ucraina se pregătește pentru represalii după ce serviciul său de securitate SBU a desfășurat în weekend un atac cu drone, vizând patru baze aeriene din adâncul teritoriului rus și avariind până la 20 de avioane de luptă, potrivit oficialilor americani.

Întrebat joi cum va răspunde Moscova, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: „Cum și când armata noastră va considera potrivit.”. Trump a confirmat că Putin i-a transmis „categoric” că Rusia va răspunde atacurilor recente asupra bazelor sale aeriene, în cadrul unei convorbiri telefonice neanunțate, miercuri.

Ambasada SUA în Ucraina a avertizat asupra unui risc continuu de „lovituri aeriene semnificative” și și-a sfătuit cetățenii să fie vigilenți. La doar câteva ore după convorbirea dintre Trump și Putin, Rusia a lansat o serie de atacuri cu rachete și drone asupra Ucrainei, în timpul nopții. Cel puțin cinci persoane, inclusiv un băiețel de un an, mama și bunica acestuia, au fost ucise după ce o dronă a lovit o clădire rezidențială în orașul nordic ucrainean Pryluky.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum verifică ANAF dacă românii cheltuiesc mai mult decât câștigă. Casele și mașinile pot fi comparate cu...
Digi FM
Michael Douglas recunoaște aventura secretă de pe platourile Basic Instinct. Nu a fost cu Sharon Stone: "Eram...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, apariție provocatoare la 45 de ani. A pozat fără probleme în fața fotografilor, într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Trump transformă o execuție într-un spectacol public. Un criminolog explică ce efecte poate avea asupra...
Newsweek
Pensionarii speciali - 18.000 lei în plus la pensie pentru care nu au contribuit. Ce pensie au parlamentarii?
Digi FM
Dulceață de gutui ca la bunica. Rețetă tradițională pentru o dulceață aromată, cu o culoare roșiatică superbă
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
A crezut că își mângâie câinele, dar a descoperit altceva în pat. Ce a descoperit când a aprins lumina...
Film Now
Tom Cruise, eșec cu "Digger". Regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu recunoaște: "E, cu siguranță, un film...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”