Trump: Lui Putin nu i-a plăcut deloc ideea de a da câteva mii de rachete Tomahawk Ucrainei. Sunt o armă brutală

Data publicării:
Donald Trump
Donald Trump. Foto: Kevin Lamarque via Reuters

Donald Trump se va întâlni cu Vladimir Putin în aproximativ două săptămâni, la granița României. O a doua întâlnire după cea din Alaska este programată la Budapesta și a fost confirmată în urmă cu scurt timp de președintele american. Trump și Putin au vorbit două ore și jumătate la telefon și au dezbătut și subiectul rachetelor Tomahawk, care ar putea fi trimise Ucrainei.

Președintele american a vorbit și cu Viktor Orban, care spune că pregătirile pentru summit au început deja.

„Aș spune că în aproximativ două săptămâni (n.r ne vom vedea). Destul de repede. Marco Rubio se va întâlni cu omologul său, după cum știți, Lavrov. Și se vor întâlni destul de curând. Vor stabili o oră și un loc foarte curând. Poate că este deja stabilit. Au vorbit deja. Și mi s-a părut o convorbire telefonică foarte bună. Mi s-a părut foarte productivă. Dar mă voi întâlni cu președintele Putin și vom lua o decizie. Mâine mă voi întâlni cu președintele Zelenski și îi voi povesti despre convorbire. Adică, avem o problemă. Nu se înțeleg prea bine, cei doi. Și uneori este dificil să avem întâlniri. Așa că am putea face ceva în care suntem separați, separați, dar egali. Așadar, mă voi întâlni, ne vom întâlni în Ungaria. Viktor Orban va fi gazda”, a declarat Trump.

„Fac asta pentru a salva vieți. Asta e tot ce fac. Nu o fac pentru noi. Avem un ocean care ne desparte. Fac asta și pentru a ajuta Europa. Vor să pună capăt acestei situații, dar nu sunt în stare să o facă. Eu sunt capabil să o fac, așa că cred că vom avea succes,” a adăugat președintele american.

Întrebat dacă Vladimir Putin a încercat să-l convingă să nu vândă rachete Tomahawk Ucrainei, Trump a răspuns că președintelui rus nu-i place deloc ideea.

„Ce credeți că va spune? `Vă rog, vindeți-le rachete Tomahawk? Vă rugăm, vindeți-le. Aș aprecia asta.` Chiar i-am spus: `Te-ar deranja dacă aș da câteva mii de rachete Tomahawk adversarilor tăi?` I-am spus asta lui. I-am spus-o chiar așa. Și a zis că nu i-ar plăcea o astfel de perspectivă. Nu i-a plăcut deloc ideea asta. Rachetele Tomahawk sunt o armă brutală. O armă brutală, ofensivă, capabilă să producă distrugeri incredibile. Nimeni nu vrea să se tragă cu rachete Tomahawk în direcția lor,” a spus Trump.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a...
Digi FM
Scrisoarea regelui Charles. Ce transmite despre statutul lui Harry şi Meghan după revenirea lor în Regatul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
Newsweek
E cert! Pensiile vor crește în 2027. Confirmări din guvern și de la Consiliul Fiscal. Dar și un avertisment...
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce părere are Angelina Jolie despre decizia copiilor ei de a renunța, pe rând, la numele Pitt: „Vrea doar ca...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă