Trump transmite un avertisment Israelului după atacul asupra Qatarului: „Sunt foarte dezamăgit”

Data publicării:
Trump Netanyahu
Donald Trump și Benjamin Netanyahu. Foto: Profimedia

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva unor responsabili ai Hamas în Qatar, ţară pe care liderul de la Casa Albă o consideră un „aliat foarte bun”, scrie AFP, potrivit Agerpres.

„Qatarul este un aliat foarte bun. Israelul şi toţi ceilalţi, trebuie să fiţi atenţi. Când atacaţi oameni, trebuie să fiţi atenţi”, le-a declarat Trump jurnaliştilor, spunând că este „foarte dezamagit” de atacul israelian de marţi în această ţară care găzduieşte biroul politic al Hamas.

Cu toate acestea, diplomaţia americană a afirmat că această ofensivă nu va afecta relaţiile cu Israelul.

Qatarul este unul dintre mediatorii în negocierile pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza, unde războiul a fost declanşat de atacul fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas asupra Israelului pe 7 octombrie 2023.

Atacul israelian, care a ucis cinci membri Hamas şi un membru al forţelor de securitate qatareze, a stârnit condamnări pe scară largă, în special în lumea arabă, Doha îndemnând comunitatea internaţională să renunţe la ''aplicarea dublei măsuri'' cu Israelul.

Qatarul găzduieşte cea mai mare bază militară americană din regiune.

Citește și: Greșeala catastrofală a Israelului în Qatar. De ce a declanșat Netanyahu atacul, cu toate că șefii Mossad și ai armatei s-au opus

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Buletinul nou cu care nu poți ieși din România. Aproape 10% dintre cei care și-au schimbat actul l-au ales
Digi FM
Un tânăr român a murit în mașina părinților, în Italia. Aceștia au crezut timp de 100 km că fiul lor doarme
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Petrecere spectaculoasă în Grecia pentru Madonna. Cum s-a distrat de ziua ei alături de copii și iubitul în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Am crescut admirându-l pe Leonardo DiCaprio pe marele ecran”. Mărturisire emoționantă a lui Sebastian Stan
Adevarul
„Toamna va fi dominată de jocurile politice”. Mizele care pun presiune pe partide
Newsweek
Casa de pensii schimbă data la care va livra pensia pe card în septembrie. Care e motivul?
Digi FM
Lewis Hamilton, fotografie romantică pe plajă alături de Kim Kardashian. Postarea de 3,4 milioane de like-uri
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Cum arată top 8 cel mai bine vândute filme. „Spider-Man: Brand New Day” intră în clubul blockbusterelor de 2...
UTV
Salma Hayek a devenit bunică la 59 de ani. Momentul adorabil alături de nepotul ei