Ucraina a obţinut peste 10 miliarde de euro pentru reconstrucţie, în cadrul unei conferințe în Polonia

Data actualizării: Data publicării:
conferinta reconstructie ucraina gdansk
Cancelarul german Friedrich Merz participă la Conferința privind reconstrucția Ucrainei, desfășurată la Gdańsk, Polonia. Foto: Profimedia Images

Kievul a obţinut circa 200 de acorduri, contracte, memorandumuri de înţelegere şi scrisori de intenţie în valoare de peste zece miliarde de euro în cele două zile ale „Conferinţei pentru Reconstrucţia Ucrainei”, desfăşurată în oraşul polonez Gdansk, relatează vineri agenţia EFE, preluată de Agerpres. 

Această cifră a fost menţionată de o reprezentantă a guvernului polonez, Eliza Zeidler, care este viceministru pentru activele statului. Ea a adăugat că, deşi rezultatul conferinţei a fost „foarte pozitiv”, „va mai fi totuşi nevoie de timp pentru o discuţie mai amplă asupra efectelor acesteia, întrucât unele dintre discuţiile iniţiate aici sunt încă în desfăşurare”. 

La rândul ei, premierul ucrainean Iulia Sviridenko a scris într-o postare pe reţeaua socială X că rezultatele reuniunii, la care au participat aproximativ 7.500 de persoane, 70 de delegaţii naţionale şi 30 de organizaţii internaţionale, includ un sprijin semnificativ din partea Băncii Mondiale, a Uniunii Europene, precum şi alte acorduri şi iniţiative. 

Iulia Sviridenko a anunţat vineri mai devreme semnarea unui acord de 3,4 miliarde de dolari cu Banca Mondială, precum şi un acord cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru reabilitarea drumurilor în regiunile ucrainene din apropierea frontului degradate ca urmare a războiului cu Rusia. 

Ucraina a obţinut de asemenea „noi parteneriate în sectoarele apărării şi industriei”, plus 140 de milioane de euro pentru programe de locuinţe, crearea unui fond pentru sprijinirea transporturilor ucrainene şi lansarea aşa-numitului Fond European Emblematic pentru Reconstrucţie. 

Această ultimă iniţiativă, care este un fond european de investiţii destinat infrastructurilor critice, este deja pregătită, a anunţat joi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. 

Aceasta din urmă a anunţat de asemenea plata către Ucraina a unei tranşe de 3,2 miliarde de euro din împrumutul european de 90 de miliarde de euro garantat de statele UE. 

În plus, Ucraina va primi în curând din partea UE şase miliarde de euro pentru producţia de drone, a mai precizat Ursula von der Leyen. 

Spre deosebire de ediţiile precedente ale acestei conferinţe, la care au participat joi şi vineri la Gdansk de asemenea aproximativ 5.000 de reprezentanţi din sectorul privat, au fost anunţate şi investiţii în sectorul apărării, pe lângă cele care privesc sectoare critice precum energia şi infrastructura. 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
Incendiu în Halkidiki. Turiștii au fost evacuați inclusiv pe mare, după ce flăcările s-au extins rapid...
Newsweek
De ce ni se pare că timpul trece mai repede pe măsură ce ne apropiem de pensie? Ce se întâmplă în creier
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alexandra Stan a vorbit despre momentele dificile de după naștere. „24 de ore la Terapie Intensivă”