Agenția croată de presă: Consiliul UE va decide aderarea Croației la Schengen separat de România și Bulgaria

Data actualizării: Data publicării:
Sign Schengen
Ungaria susține aderarea României la Spațiul Schengen. Foto: Profimedia Images

Preşedinţia cehă a Consiliului UE a pregătit două proiecte de decizie privind acceptarea de noi state membre UE în Schengen, unul pentru Croaţia şi celălalt pentru Bulgaria şi România, transmite agenția croată de presă HINA. Aceasta deschide calea pentru Croaţia să intre singură în spaţiul Schengen. În același timp, ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, şi-a reafirmat luni scepticismul faţă de extinderea spaţiului Schengen, dar omologul său croat Davor Bozinovic a declarat că Austria sprijină în continuare Croaţia pentru aderarea la acest spaţiu de liberă circulaţie, relatează agenţia croată.

„Situaţia la frontieră, care este insuportabilă pentru populaţia locală, arată că Schengenul în general nu funcţionează şi că extinderea acestui spaţiu este inutilă”, a declarat ministrul austriac în timpul unei vizite la frontiera dintre Austria şi Ungaria.

Potrivit ministrului Gerhard Karner, anul acesta numai Burgenland, o regiune austriacă de la graniţa cu Ungaria, a înregistrat 74.291 de refugiaţi, care au venit dinspre ţări ale UE şi care, contrar principiului (regulamentului european, n.red.) Dublin, nu au fost înregistraţi, conform Agerpres.

„Cetăţenii doresc în mod legitim ca returnările să se facă la frontieră. Dar, când (refugiaţii, n.red.) cer azil, aceste returnări sunt imposibile din punct de vedere legal”, a adăugat ministrul austriac.

El a apreciat că ar trebui să fie posibilă refuzarea la graniţă a intrării cetăţenilor care au puţine şanse să se califice pentru obţinerea azilului, menţionând cazurile migranţilor proveniţi din ţări precum India, Tunisia sau Maroc. „Numai anul acesta, 11.400 de tunisieni au cerut azil în Austria”, a precizat ministrul austriac.

Potrivit ediţiei de vineri a ziarului Kurier, citat de agenţia DPA, Ministerul de Interne austriac a anunţat opoziţia Austriei faţă de eliminarea controalelor la frontierele statelor membre UE România, Bulgaria şi Croaţia.

Agenţia croată de presă scrie că Ministerul de Interne austriac i-a transmis sâmbătă că ministrul Karner, când şi-a exprimat scepticismul faţă de extinderea spaţiului Schengen, nu a menţionat explicit Croaţia.

De asemenea, adaugă agenţia HINA, prin declaraţia în care a obiectat faţă de extinderea spaţiului Schengen, ministrul austriac a dorit să avertizeze asupra situaţiei dificile cu care Austria s-a confruntat în ultimele luni din cauza migraţiei ilegale.

Potrivit Ministerului de Interne austriac, peste 90.000 de migranţi au ajuns la frontiera austriacă de la începutul anului. Dintre aceştia, circa 75.000 nu au fost înregistraţi anterior în vreo altă ţară UE.

Ministrul croat de interne, Davor Bozinovic, a declarat, potrivit HINA, că Austria continuă să sprijine Croaţia pentru aderarea la spaţiul Schengen.

Un vot asupra aderării Bulgariei, Croaţiei şi României la spaţiul Schengen este programat să aibă loc pe 8 decembrie, în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), notează DPA. O decizie în acest sens necesită unanimitate.

Potrivit agenţiei HINA, preşedinţia cehă a Consiliului UE a pregătit două proiecte de decizie, unul pentru Croaţia şi celălalt pentru Bulgaria şi România. Aceasta deschide calea pentru Croaţia să intre singură în spaţiul Schengen, având în vedere opoziţia Olandei şi a Suediei faţă de intrarea Bulgariei şi a României, mai scrie agenţia croată de presă.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este rezerva de aur a României. Motivul pentru care Mugur Isărescu o ține blocată
Digi FM
Fiul lui Nicușor Dan, în centrul atenției la un eveniment. Antim, fascinat de avioane și deloc intimidat de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine sunt Linda Lampenius și Pete Parkkonen, reprezentanții Finlandei la Eurovision 2026, marii favoriți ai...
Film Now
Ultimele zile ale lui Dustin Diamond, Screech din “Salvați de clopoțel”. Singura colegă care i-a fost alături...
Adevarul
Autostrada din mijlocul oceanului care costă 200 de milioane de euro pe kilometru. Proiectul SF construit de...
Newsweek
VIDEO Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?
Digi FM
Gabriela Cristea, mai încrezătoare ca niciodată în costum de baie, după ce a slăbit 30 kg. "Simțeam că mă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 lucruri pe care un cardiolog le face zilnic pentru a reduce principala cauză de infarct: "Schimbări mici...
Digi Animal World
În loc de geantă de lux, soțul i-a cumpărat o cămilă de peste 700 de kilograme: „Sunt animale incredibil de...
Film Now
Sunt căsătoriți de 33 de ani. Michelle Pfeiffer și soțul ei, doi îndrăgostiți pe covorul roșu la un eveniment...
UTV
Marilu Dobrescu și Nicole Cherry sunt acuzate că ar fi fost plătite să promoveze Malta la Eurovision. „Sunt...