Ambii frați Kouachi s-au antrenat cu Al Qaeda în Yemen. Cei doi au fost scoși recent de sub supraveghere

Data publicării:
frati suspecti kouachi-1

Autorităţile franceze au început urmărirea lui Said Kouachi în noiembrie 2011. Atunci au primit informaţii din Statele Unite potrivit cărora tânărul a mers în Yemen în luna iulie a aceluiaşi an, scrie publicaţia franceză L'Express. Este perioada în care cel mai probabil Said s-a antrenat într-o tabără Al-Qaeda, finanţată de clericul radical de origine americană Anwar al-Awlaki, un înalt oficial al grupării care recruta militanţi şi îi motiva să comite atentate. Cu toate acestea, autorităţile franceze au decis să oprească urmărirea sa în iulie 2014, pe motiv că Said Kouachi nu mai prezenta un pericol.

Şi fratele său, Şerif Kouachi, a fost monitorizat de serviciile secrete care l-au lăsat în pace la finalul anului 2013 pe motiv că nu mai este implicat în extremismul violent, ci se ocupă de comerţul cu haine contrafăcute. Asta deşi existau informaţii că Şerif Kouachi a călătorit la rândul său în Yemen în 2011, unde s-a întâlnit cu mai mulţi extremişti. În plus, el fusese condamnat de două ori pentru că a vrut să se alăture jihadiştilor din Irak.

Chiar şi aşa, un expert specializat în Orientul Mijlociu, citat de BBC, spune că, cel mai probabil, serviciile secrete franceze nu au avut de ales când au încetat urmărirea celor doi fraţi.

Shashank Joshi, cercetător la Royal United Services Institute, Londra: Franţa are agenţii de informaţii neobişnuit de puternice, dar nicio agenţie occidentală nu are puterea legală sau resursele necesare pentru a supraveghea constant mii de cetăţeni care nu au fost acuzaţi de nicio crimă., spune specialistul englez.

Tot el susţine că peste 1.000 de cetăţeni francezi au călătorit în Irak şi Siria în ultimii ani, iar 200 dintre ei s-au întors în ţară, puternic radicalizaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai închis balconul fără autorizație? Ce riscă proprietarii și când pot fi obligați să intre în legalitate
Digi FM
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul: „Mi-a fost rău. E greu, dar Dumnezeu face minuni”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce îi punea Michael Jackson pe copiii lui să poarte măști în public. Fiica lui povestește: "Atunci avea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Povestea cutremurătoare a armatei orbilor: unul dintre cele mai atroce acte de cruzime împotriva...
Newsweek
Ce pensie va avea un pensionar care a muncit 35 ani pe un salariu între 4.000 și 5.000 lei?
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Rață prinsă cu „viteză excesivă” în Elveția. O rață a zburat prea repede și acum 7 ani, în același loc
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...