Antrenați să ucidă. Ce spun psihologii criminaliști despre atacatorii de la Charlie Hebdo

Data publicării:
atacator franta captura

Imaginile filmate de martori arată terorişti hotărâţi şi lipsiţi de teamă. Interiorul redacţiei arăta ca după război. Pereţi plini de sânge, trupuri fără viaţă căzute peste birouri şi răniţi care cereau ajutor. Primii martori ajunşi la locul atentatului descriu scene îngrozitoare.

Când am ajuns, mirosul de praf de puşcă era foarte puternic peste tot. Am intrat şi am văzut o scenă groaznică, erau câteva cadavre pe jos, unii oameni strigau după ajutor”, a declarat Wandrille Lanos, un martor sosit imediat după atac, pentru CNN.

Teroriştii au arătat un curaj feroce. Au executat o întreagă redacţie şi nu au ezitat să se lupte cu poliţiştii.

„Ei nu zăbovesc absolut deloc. Stăpânesc strada”, spune psihologul criminalist Dorel Butoi.

Este un prim semn al profesionalismului actului criminal, spun psihologii criminalişti. Schimbul de focuri din stradă trădează antrenament militar. Primul schimb de focuri îl rănește pe agentul de poliţie care cere îndurare. Teroriştii sunt decişi să nu lase însă martori. Ca într-o manevră de comando, se îndreaptă spre omul legii căzut la pământ. Unul dintre suspecţi rămâne în spate. Îşi acoperă camaradul şi se asigură că nu vin alţi poliţişti.

„Atacatorii erau bine pregătiți”, spune Costin Georgescu, fost director SRI.

Lupta din stradă nu durează mai mult de trei minute. Poliţistul rănit este lichidat fără şovăială. Teroristul se apropie de el în fugă şi trage foc cu foc.

„Foc cu foc înseamnă economia muniției și foc cu foc înseamnă precizie. Avem viteză de reacție, niciun fel de ezitare, nu se identifică elemente de panică”, spune Dorel Butoi.

O stăpânire de sine văzută doar în rândul trupelor de elită şi a mercenarilor. După ce lichidează şi ultimul obstacol din faţa redacţiei franceze, teroriştii se retrag la maşină în acelaşi stil disciplinat-militar. Îşi încrucişează poziţiile de tragere şi se acoperă reciproc.

Pregătirea militară este cea care dă suportul psihologic de a te comporta cu siguranță. Înseamnă că ai mai tras cu arma, ai coordonat astfel de misiuni”, spune psihologul criminalist.

Anchetatorii francezi spun că teroriştii figurau în evidenţele serviciilor de informaţii. Masacrul din Paris ar fi putut fi plănuit cu luni de zile înainte. Există şi posibilitatea ca atacul să fi fost comandat de un lider extremist.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se putea salva femeia prinsă în mașina electrică în flăcări, în Sectorul 6. Detaliul ignorat care ar fi...
Digi FM
O influenceriță a murit la două zile după ce s-a filmat mâncând o creatură marină. Ce i-a adus sfârșitul atât...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Talentul ascuns al Mădălinei Ghenea. Ce au descoperit abia acum fanii despre românca din Italia: „Fac asta de...
Film Now
La 25 de ani, fiica Lui Travolta s-a transformat într-o tânără superbă. Artista Ella Bleu, ședință foto plină...
Adevarul
Medicamentele care vor fi retrase de pe piața din UE din cauza riscurilor pentru creier
Newsweek
Casa de pensii recunoaște că se confruntă probleme grave. 3 categorii de pensionari pierd bani la pensie.
Digi FM
Țara cu cea mai îmbătrânită populaţie activă din Uniunea Europeană
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Câți ani avea actrița care a jucat-o pe Plângăcioasa Myrtle din "Harry Potter", când a primit rolul: Mă...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online