Încrederea zdruncinată a Uniunii Europene în angajamentul Washingtonului față de NATO a determinat apeluri pentru reexaminarea clauzei de apărare reciprocă a blocului comunitar, potrivit Euractiv.
Amenințarea președintelui american Donald Trump de a prelua Groenlanda de la aliatul său NATO, Danemarca, a stârnit apeluri în Europa pentru reînvierea clauzei de apărare a UE, articolul 42.7 din tratatele europene, un lucru pe care puțini de la Bruxelles îl luaseră în considerare anterior.
„Incidentul din Groenlanda a schimbat modul de gândire cu privire la Articolul 5 al NATO și la fiabilitatea SUA. Așadar, avem propria noastră clauză de solidaritate, care nu a fost încă operaționalizată”, a declarat Klaus Welle, un cunoscut de lungă durată al Bruxelles-ului, care a ocupat funcția de secretar general al Parlamentului European timp de 14 ani.
Uniunea Europeană a instituit Articolul 42.7 la mijlocul anilor 2000, dar până acum acesta a existat mai mult pe hârtie. Deși articolul impune țărilor UE să vină în ajutorul altor membri ai UE aflați în dificultate, există multă ambiguitate cu privire la ce înseamnă acest lucru.
Comisarul UE pentru Apărare, Andrius Kubilius, a pledat de ceva vreme pentru o definiție mai clară a articolului 42.7 din tratatele europene. În ianuarie, în urma disputelor diplomatice privind Groenlanda, membrii Parlamentului European au început, de asemenea, să solicite o mai mare claritate cu privire la scopul clauzei de apărare.
În urma unor declarații similare făcute atât de președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, cât și de cancelarul german Friedrich Merz în timpul Conferinței de Securitate de la München din februarie, discuția a căpătat o adevărată amploare politică.
Comparații între Articolul 42.7 și Articolul 5
Clauza de apărare reciprocă a Europei lasă la latitudinea capitalelor naționale decizia privind asistența pe care o oferă fiecare țară a UE, similar Articolului 5 al NATO.
Cu toate acestea, unii experți consideră că articolul 42.7 are o anvergură chiar mai amplă decât angajamentul colectiv de apărare al NATO.
În primul rând, pragul pentru declanșarea clauzei de apărare a UE este mai scăzut, pentru că aceasta poate fi activată dacă o țară a UE se confruntă cu o agresiune armată, cum ar fi o blocadă navală. Clauza NATO, însă, necesită un atac armat. În plus, clauza de apărare a NATO intră în vigoare numai dacă toate cele 32 de state membre sunt de acord.
Statele UE sunt, de asemenea, obligate să se sprijine reciproc „prin toate mijloacele aflate în puterea lor”, în timp ce articolul NATO prevede asistența pe care fiecare aliat o consideră necesară.
În ciuda naturii aparent ample a acordului de apărare reciprocă al UE, Welle – care conduce în prezent consiliul consultativ de centru-dreapta al Centrului Martens și consiliază Comisia Europeană în chestiuni de apărare – a declarat că nu este clar cum ar arăta răspunsul dacă o țară ar activa efectiv articolul 42.7.
De exemplu, dacă 100.000 de soldați ruși ar apărea brusc la granița de est a uneia dintre țările baltice, iar SUA, dintr-un motiv sau altul, ar semnala că nu se va angaja în apărarea convențională în temeiul Articolului 5, există semne de întrebare cu privire la modul în care ar acționa Uniunea Europeană, potrivit lui Welle.
„Europenii trebuie să spună ce s-ar întâmpla exact dacă Articolul 42 ar fi activat”, a spus Welle.
Testul francez
Articolul privind apărarea reciprocă a fost activat o singură dată – de către Franța, după atacurile teroriste de la Paris din 2015. Țările UE au oferit în principal sprijin logistic, Belgia și Germania împărtășind informații, sprijin polițienesc și experți în combaterea terorismului.
Grecia a avut în vedere, de asemenea, activarea Articolului 42.7 în 2020, când s-a confruntat cu un comportament agresiv din partea Turciei vecine din cauza disputelor maritime din Mediterana de Est.
Cazul a fost considerat mai complex pentru că Turcia este membră NATO, iar activarea Articolului 42.7 putea escalada tensiunile dintre aliați. De asemenea, la Bruxelles nu a existat o dorință politică de escaladare. La acea vreme, Atena a solicitat sancțiuni împotriva Ankarei, care au fost respinse de mai multe țări, inclusiv Germania.
Autonomie europeană
Întrucât SUA intenționează să predea europenilor o mai mare parte din apărarea Europei, se ia din ce în ce mai mult în considerare posibilitatea ca cel mai puternic membru al NATO să stea în mare parte departe de potențialele conflicte de la granița estică a continentului cu Rusia.
Pentru Luigi Scazzieri, expert la Institutul UE pentru Studii de Securitate, blocul comunitar ar trebui să dezvolte „idei despre ce poate face UE, ca instituție, pentru a descuraja războiul”.
Un astfel de exercițiu ar putea implica ca serviciile juridice ale UE să ajungă la un acord asupra domeniului de aplicare geografic, a declarat Scazzieri, al cărui institut este o agenție UE care consiliază statele membre în domeniul afacerilor externe.
Cu toate acestea, atât timp cât NATO există, acesta va rămâne cadrul principal pentru apărarea Europei, a remarcat Scazzieri. Potrivit acestuia, atenția UE în următorul an se va concentra asupra modului în care, ca instituție, își poate sprijini statele membre în cazul unui atac.
Citește și:
O nouă simulare de război arată cum Rusia și-ar atinge „majoritatea obiectivelor” în doar câteva zile, dacă ar invada o țară NATO
Editor : Ș.R.
