Austria vrea să se alăture proiectului german de scut aerian european

Data actualizării: Data publicării:
Karl Nehammer
Karl Nehammer, cancelarul Austriei. Foto: Profimedia Images

Austria, stat neutru, şi-a anunţat sâmbătă intenţia de a adera la iniţiativa europeană de scut aerian (European Sky Shield), lansată în octombrie 2022 de cancelarul german Olaf Scholz în contextul războiului din Ucraina, transmite AFP.

„Trebuie să luăm şi vom lua precauţii pentru a ne proteja ţara împotriva riscului de atacuri cu drone sau cu rachete”, a declarat cancelarul austriac Karl Nehammer într-un comunicat, invocând „o ameninţare care s-a agravat considerabil”.

Potrivit lui, această decizie nu pune în discuţie neutralitatea Austriei, care nu face parte din NATO, dar este membră a Uniunii Europene din 1995.

„Niciun stat european nu îşi poate asigura singur o apărare eficace a spaţiului său aerian în faţa noilor pericole”, a afirmat cancelarul, în timp ce ministrul apărării, Klaudia Tanner, a salutat „o etapă importantă în istoria” ţării.

Până acum, şi-au arătat interesul faţă de acest viitor „scut al cerului european” 17 state, dintre care 16 membri ai NATO - precum Marea Britanie, ţările baltice, Belgia, Finlanda, Norvegia - şi Suedia, candidată la aderarea la Alianţă.

Este vorba despre a face achiziţii comune pentru a dispune de spectrul complet de sisteme antiaeriene, pe baza Iris-T german pentru raza scurtă de acţiune, Patriot american pentru raza medie şi a sistemului americano-israelian Arrow-3 pentru raza lungă, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Franţa, Italia şi Polonia nu fac parte din iniţiativă, Parisul pledând pentru o apărare antiaeriană suverană, cu echipamente europene.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate un moștenitor să vândă casa dacă ceilalți frați nu sunt de acord? Ce se întâmplă când proprietatea...
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Nu are creier, nu are neuroni, dar pare să învețe. Misterul organismului care îi pune pe oamenii de știință...
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit