Avion prăbuşit în Ucraina. Cutiile negre au fost predate oficialilor malaezieni. Trenul care transportă cadavrele victimelor a ajuns la Harkov

avion ucraina tren cadavre mediafax

ACTUALIZARE 16.25. Un avion la bordul căruia vor fi depuse rămăşiţele victimelor zborului MH17 urmează să ajungă în Olanda miercuri, unde identificarea acestora ar putea să dureze mai multe luni, a dat asigurări marţi premierul olandez Mark Rutte, relatează AFP, citat de Mediafax.

"Aşteptăm ca primul avion să plece mâine (miercuri), în cursul zilei", a declarat premierul într-o conferinţă de presă, la Haga.

Avionul va ateriza la Eindhoven, în sudul Olandei, de unde cadavrele vor fi transportate către o bază militară, la Hilversum, la sud-est de Amsterdam, la o distanţă de aproximativ 100 de kilometri de aeroport.

Numărul exact al rămăşiţelor care se află în trenul frigorific care a ajuns astăzi la Harkov nu este conoscut, dar, potrivit OSCE, ar fi vorba despre 200 de cadavre.

"Potrivit unor informaţii neconfirmate este vorba despre 282 de corpuri", a precizat Rutte.

În Ucraina sunt efectuate pregătiri "pentru ca identificarea să poată să fie efectuată în cel mai bun mod posibil în Olanda", precizează premierul, şi anume "imediat ce un anumit număr de victime va fi gata să fie transportat, un avion va pleca".

"Imediat ce o victimă va fi identificată, familia va fi informată cu prioritate şi nimeni altcineva. În unele cazuri acest proces va merge foarte repede, în altele poate să dureze săptămâni sau chiar luni", a declarat premierul.

El a refuzat să abordeze subiectul unor posibile sancţiuni vizând Rusia, care ar fi furnizat racheta cu care a fost doborât avionul, în contextul în care miniştrii de Externe s-au reunit la Bruxelles, inclusiv ministrul olandez Frans Timmermans.

"Olanda nu se opune impunerii unor sancţiuni", a declarat el.

El a confirmat că Olanda va conduce ancheta "la cererea Kievului". "Vom afla întregul adevăr", a subliniat acesta.

ACTUALIZARE 12.15. Trenul cu trupurile victimelor tragediei aviatice din Ucraina a ajuns în oraşul Harkov, după mai bine de 15 ore, adică de trei ori mai mult faţă de o călătorie normală pe acest traseu.

Oraşul este sub controlul autorităţilor de la Kiev şi de aici, trupurile vor fi duse cu un avion militar în Olanda, pentru identificare.

Este un nou pas important în ancheta privind doborârea avionului malaezian cu 298 de oameni la bord, după ce aseară separatiştii au predat cutiile negre unor oficiali malaezieni.


„Iată cutiile negre. Le cer reprezentanţilor Republicii Populare Doneţk şi Malaeziei să semneze protocolul”, a spus, în fața camerelor de luat vederi, Aleksandr Borodai, liderul separatiștilor din Donețk.

El a mai anunţat o măsură solicitată de comunitatea internaţională încă din momentul prăbuşirii avionului: facilitarea accesului în zonă prin încetarea focului pe un perimetru de zece kilometri în jurul locului tragediei.

„Transmit sincera noastră apreciere Excelenţei Sale domnul Borodai pentru că a luat în considerare cererea noastră şI a predat cutiile negre ale aeronavei Malaeziei. Acestea sunt proprietatea a Malaeziei”, a declarat Mohamed Sakri, unul dintre oficialii delegației malaeziene.

Între timp, olandezii îşi plâng morţii. O slujbă comemorativă a avut loc la Uttrecht, la care au participat regele Willem Alexander şi regina Maxima, dar şi premierul acestei ţări.

În mai multe oraşe au avut loc marşuri în memoria victimelor tragediei.

„Mă aflu aici din compasiune faţă de familiile victimelor tragediei aviatice. Mulţi oameni au murit iar acesta este un omagiu adus acelora care nu mai sunt printre noi”, a declarat un participant.

În cazul altora, pierderea celor dragi a stârnit o furie nemărginită. Este şi cazul unui olandez care i-a trimis o scrisoare dură preşedintelui rus, pe care-l consideră vinovat de prăbuşirea aeronavei.

Trupurile neînsufleţite ale victimelor vor ajunge în cursul zilei în Olanda. 

Ancheta în cazul prăbușirii avionului urmează să fie condusă de o echipă de specialişti din Olanda, statul care a suferit cea mai mare pierdere - 192 de cetăţeni ai acestei ţări au murit după ce aeronava malaezienă a fost doborâtă. 

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate