Șeful diplomației UE: Un embargo asupra petrolului și gazelor rusești nu este încă pe masă

Data actualizării: Data publicării:
josep borrell
Șeful diplomației europene, Josep Borrell. Foto: Profimedia Images

Nu există o susținere suficientă din partea statelor membre ale Uniunii Europene pentru un embargo complet asupra importurilor de petrol și gaze din Rusia, a declarat, luni, șeful diplomației europene Josep Borrell, citat de ziarul german Die Welt, potrivit Reuters.

„În acest moment, noi, cei din UE, nu avem o poziție unitară cu privire la această problemă”, a declarat Borrell.

Exporturile de petrol sunt principala sursă de valută străină a Kremlinului și multe state din UE au cerut încetarea plăților pentru petrol, deoarece finanțează efectiv războiul din Ucraina, pe care Rusia îl numește „operație militară specială”. Unele țări UE fac eforturi pentru un al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, iar Bruxelles pregătește o evaluare completă a impactului interzicerii petrolului, ca parte a posibilelor măsuri suplimentare.

Rusia este cel mai mare furnizor de petrol al Europei, furnizând puțin peste un sfert din importurile de petrol din UE în 2020, potrivit datelor Eurostat.

Borrell a spus că subiectul va fi discutat la următorul summit UE care va avea loc la sfârșitul lunii viitoare și că nu se așteaptă la nicio decizie în această privință înainte de summit.

„O propunere finală pentru un embargo asupra petrolului și gazelor nu este încă pe masă”, a spus el.

Comisia Europeană va face probabil propuneri pentru un al șaselea pachet de sancțiuni statelor membre săptămâna aceasta.

Toate statele UE depun eforturi pentru a-și reduce dependența de petrol și gaze rusești, a spus Borrell, adăugând că el crede că blocul își va putea reduce dependența în cele din urmă.

„La un moment dat se va întâmpla și atunci Rusia va simți dureros că veniturile din afacerile cu petrol și gaze se pierd”, a mai spus șeful diplomației UE.

Josep Borrell este oficialul UE care declara în urmă cu câteva săptămâni că Uniunea Europeană îi plătește lui Putin un miliard de euro pe zi pentru importurile de energie din Rusia.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ministerul de Interne, mesaj de Ziua Îndrăgostiților: "Dragostea-i precum mascații. Te-ai lipsi, dar ea tot...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Îndrăzneață și senzuală. Soția lui Justin Bieber, într-o rochie transparentă, din dantelă neagră, la premiera...
Film Now
Suma donată de Steven Spielberg pentru a ajuta familia lui James Van Der Beek. Actorul era tatăl a șase copii
Adevarul
Medicamentele care vor fi retrase de pe piața din UE din cauza riscurilor pentru creier
Newsweek
Ce bani pierzi la pensie în 2026 dacă ai între 1.200 lei și 6.000 lei? Toți pensionarii afectați. Anunț BNR
Digi FM
Ce înălțime are Gigantul din Carpați. Ghiță Mureșan, singurul baschetbalist român care a jucat în NBA...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Jane Seymour împlinește 75 de ani și e superbă. Timpul trece frumos pentru ea: siluetă impecabilă, iubire...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online