BUSINESS CLUB. La cât se ridică pagubele produse de inundații în zona Germaniei

Data publicării:
inundatii germania

Cele 12 miliarde de euro sunt pagubele produse de ape în Germania și în împrejurimi. Agenția de rating nu trage însă linie. Germania ar putea avea de suportat o factură chiar și mai mare decât la inundații din 2002, când numai ei au avut o factură finală de 11 miliarde de euro. Acelea au fost considerate cele mai costisitoare inundații prin care a trecut Europa în timpurile recente. Problema este că atunci Europa nu era slăbită de o criză a datoriilor.

O factură mare va ajunge pe birourile asigurătorilor. Fitch estimează despăgubiri de circa trei miliarde de euro. Allianz, cel mai mare grup european, vorbește de pagube de circa 450 de milioane de euro pe care va trebui să le acopere, fără a avea însă un cost total. Vienna Insurance Group a ajuns până în acest moment cu numărătoarea la 50 de milioane de euro, dar pericolul în Austria și Ungaria nu a trecut încă.

O problemă mare va fi pentru cei care nu au asigurări. În zonele periculoase, firmele de asigurări ofereau polițe prea costisitoare tocmai din cauza expunerii la inundații, iar proprietarii le refuzau.

Cancelarul german Angela Merkel a promis un ajutor guvernamental de 100 de milioane de euro pentru zonele cele mai afectate de inundaţii cum ar fi Bavaria şi Saxonia, două dintre cele mai bogate landuri ale Germaniei.

În plus se va constitui un fond pentru donații pe modelul celui făcut în 2002. Atunci s-au strâns peste 140 de milioane de euro.

Inundații vor periclita însă creșterea Germaniei în trimestrul doi. Oricum creșterea este doar cu numele, cu 0,1% în primul trimestru, arată o analiză a emisiunii „Business Club”.

Însă se poate evita recesiunea. Penttru că după trecerea apelor, e nevoie de reconstrucție și în zonele afectate se va lucra ceva mai mult, chiar dacă pentru reparații.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are un subofiţer în 2026: Sumele, dezvăluite chiar de militari
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Ungaria-Rusia, o poveste cu năbădăi de peste un secol și jumătate. De la ură viscerală la planuri comune de...
Newsweek
Pensionarii dau în medie 1.000 lei pe mâncare, 550 lei pe facturi. Ce pensie îți trebuie să pui bani deoparte?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...