Comisia Europeană: Statele membre UE vor decide cum va fi folosit certificatul medical european

Certificatul verde digital
"Certificatul verde digital" va facilita călătoriile. Foto: Profimedia Images

Comisia Europeană a venit cu clarificări după declaraţiile preşedintei Ursula von der Leyen privind proiectul controversat al certificatului medical european. Șefa CE anunțase prezentarea unei propuneri pentru crearea unui pașaport digital de vaccinare la nivelul Uniunii Europene. Comisia precizează acum că statele membre vor trebui să stabilească utilitatea potenţialului document.

"Noi pregătim un document la scară europeană, care va include date foarte obiective. Dar statele membre vor decide care va fi utilizarea precisă a documentului", a explicat Margaritis Schinas, vicepreşedinte al Comisiei Europene responsabil de Promovarea Stilului de Viaţă European, conform publicaţiei Le Soir şi postului LCI, scrie Mediafax.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat că potenţialul certificat medical nu va include doar date despre vaccinare, ci şi ale date medicale, precum prezenţa anticorpilor.

"Documentul ar putea arăta şi dacă o persoană este imunizată datorită situaţiei medicale personale şi a prezenţei anticorpilor", a subliniat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Tema certificatului medical digital ar urma să fie analizată în Consiliul European pe 25 martie. Pentru a intra în vigoare, propunerea Comisiei Europene privind certificatul medical digital trebuie aprobată de Parlamentul European şi de statele membre.

Neînțelegeri privind pașaportul medical

Belgia a criticat, luni, declaraţiile preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, privind un potenţial permis medical european digital, care ar include date despre vaccinare şi despre teste anticoronavirus, subliniind că proiectul generează "confuzie" privind scopul acestui document.

Tema certificatului de vaccinare a fost abordată săptămâna trecută, la summitul Consiliului European. Liderii statelor membre UE au cerut Comisiei Europene să definească norme comune pentru recunoaşterea reciprocă a certificatelor de vaccinare, dar nu există un acord asupra drepturilor pe care le-ar conferi un astfel de certificat. De altfel, Consiliul European a anunţat clar, în Declaraţia comună oficială adoptată la summit: "Cerem continuarea eforturilor asupra unei abordări comune privind certificatele de vaccinare şi vom reveni asupra acestui subiect".

În acest context, Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a anunţat luni că a discutat cu parlamentari din cadrul formaţiunii germane Uniunea Creştin-Democrată / Uniunea Creştin-Socială (CDU/CSU) despre o serie de teme europene, inclusiv despre un "permis verde digital". Ursula von der Leyen a explicat că documentul nu va conţine doar date despre vaccinare, ci şi despre testele anti-Covid-19 şi despre vindecarea de boală.

"Vom prezenta luna aceasta o propunere legislativă pentru un permis verde digital. Scopul este să furnizăm dovada că o persoană a fost vaccinată, rezultatele testelor în cazul persoanelor care nu au putut face încă vaccinul, informaţii despre recuperarea medicală post-Covid-19. Documentul va respecta protecţia datelor, securitatea şi sfera privată. Permisul verde digital ar trebui să faciliteze vieţile europenilor. Scopul este să permitem gradual deplasările în interiorul Uniunii Europene şi în afara acesteia, pentru muncă şi turism", a transmis Ursula von der Leyen prin Twitter.

Rugată să ofere detalii despre acest document, Ursula von der Leyen a precizat, conform postului France24: "Vom prezenta o propunere legislativă în martie".

Însă Belgia a reacţionat imediat, denunţând "confuzia" generată de afirmaţiile preşedintelui Comisiei Europene.

"Ideea unui sistem european standardizat care să permită fiecărei persoane să adune, pe acelaşi document digital (certificat), informaţii despre vaccinare, teste etc. este bună. Totuşi, în propunerea doamnei Ursula von der Leyen, noţiunea de «permis» generează confuzie privind obiectivul pe care trebuie să îl urmărească acest certificat", a afirmat, prin Twitter, Sophie Wilmès, vicepremier al Belgiei şi ministru de Externe.

"Pentru Belgia nu se pune problema unei legături între vaccinare şi libertatea de deplasare în Europa. Respectarea principiului nondiscriminării este cu atât mai fundamentală cu cât vaccinarea nu este obligatorie, iar accesul la vaccin nu este încă generalizat", a subliniat Sophie Wilmès.

Risc de discriminare

Imediat după summitul UE, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a atenţionat ţările care vor instituirea circulaţiei pe bază de certificate de vaccinare pentru relansarea turismului, subliniind că este necesar un cadru comun de reglementare care să respecte drepturile individuale şi să evite discriminarea.

"Eu simt că există multă confuzie în jurul acestui subiect. Un astfel de certificat va genera multe probleme tehnice, privind respectarea datelor personale, privind organizarea libertăţilor noastre. Trebuie să ne pregătim din punct de vedere tehnic, politic, juridic", a declarat Emmanuel Macron. Preşedintele Franţei s-a declarat împotriva unui permis care "să fie condiţionat doar de vaccinare". "Dacă vom ajunge să deschidem anumite locuri, nu vom avea cum să condiţionăm accesul doar de vaccinare, mai ales că vaccinarea nu este disponibilă încă pentru cei tineri", a subliniat preşedintele Franţei, conform cotidianului Liberation. Până în momentul de faţă, doar 4% din populaţia Franţei a fost vaccinată.

Grecia, care vrea să relanseze sectorul turistic, a cerut în ianuarie Comisiei Europene să instituie "certificate de vaccinare". Emmanuel Macron se opune ideii. "Dacă lucrurile se vor îmbunătăţi, nu va accepta nimeni ca, spre exemplu pentru atragerea turiştilor, să existe o ţară mai ofertantă decât altele, asumând riscuri să aducă oameni de la capătul lumii pentru a-şi umple hotelurile. Trebuie să evităm ca fiecare ţară să dezvolte propriul sistem", a atras atenţia Emmanuel Macron.

Germania şi Franţa au transmis că vaccinarea anticoronavirus nu va fi obligatorie, excluzând posibilitatea acordării unor privilegii persoanelor vaccinate, în contextul în care experţii au avertizat asupra riscului limitării libertăţilor şi ajungerii la situaţii discriminatorii.

Editor : B.P.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate