Danemarca ridică toate restricţiile anti-COVID în 10 septembrie, pentru că peste 70% din populaţie s-a vaccinat

Data publicării:
un cadru medical face vaccin anti-covid unei femei
Peste 70% din populația Danemarcei s-a vaccinat împotriva COVID-19. Foto: GettyImges

Danemarca va ridica din data de 10 septembrie toat restricţiile încă în vigoare împotriva COVID-19. Boala nu mai este considerată o „ameninţare pentru societate”, după ce peste 70% din populația țării s-a vaccinat, a anunţat vineri Ministerul Sănătăţii.

„Epidemia este sub control, avem rate de vaccinare record. De aceea, la 10 septembrie vom putea renunţa la regulile speciale pe care a trebuit să le introducem în lupta împotriva COVID-19”, a spus ministrul Magnus Heunicke, citat într-un comunicat.

El a subliniat însă că țara nu a ieşit din epidemie şi a avertizat că guvernul „nu va ezita să acţioneze rapid dacă pandemia va ameninţa din nou funcţiile esenţiale ale societăţii”, relatează AFP, citată de Agerpres.

În martie 2020, Danemarca a fost una dintre primele ţări care a impus un regim de semi-lockdown, cu închiderea şcolilor şi a magazinelor cu produse neesenţiale.

După o primă relaxare a măsurilor câteva săptămâni mai târziu, autorităţile au reimpus treptat restricţii începând din august 2020 şi un semi-lockdown de Crăciun.

Ulterior, ţara s-a redeschis gradual, odată cu introducerea în aprilie a paşaportului sanitar.

Din 14 august, masca nu mai este obligatorie în transportul public, singurul loc unde mai era cerută.

Din 10 septembrie va dispărea obligaţia de a prezenta un paşaport sanitar în cluburile de noapte (care se vor redeschide la 1 septembrie) şi la marile evenimente.

Era deja prevăzut ca acest paşaport să nu mai fie cerut în restaurante, centre de sport şi frizerii începând de la 1 septembrie.

Peste 70% din populaţia daneză de 5,8 milioane de locuitori este vaccinată integral.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Cum poate fi deblocată criza politică din România. Cele patru scenarii analizate de un politolog
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...