Economia Europei nu poate crește fără migranți, avertizează șefa Băncii Centrale Europene. Lagarde: „Datorăm mult lucrătorilor străini”

Data publicării:
profimedia-0700028954
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde. Foto: Profimedia Images

Economia Uniunii Europene ar fi arătat mult mai fragilă după pandemie fără intervenția lucrătorilor străini, a declarat, sâmbătă, șefa Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, anunță Politico. Oficialul a avertizat factorii de decizie europeni să nu ignore rolul migrației, chiar dacă aceasta alimentează tensiunile politice.

Vorbind la simpozionul anual al Rezervei Federale a SUA din Wyoming, Lagarde a spus că afluxul de forță de muncă străină a ajutat zona euro să absoarbă șocuri succesive, precum creșterea costurilor energiei și inflația-record, menținând, în același timp, creșterea economică și locurile de muncă intacte.

Ea a menționat că ocuparea forței de muncă în blocul comunitar a crescut cu 4,1%, între sfârșitul anului 2021 și mijlocul anului 2025, aproape egalând creșterea Produsului Intern Brut (PIB).

„Deși au reprezentat doar aproximativ 9% din totalul forței de muncă în 2022, lucrătorii străini au contribuit la jumătate din creșterea acesteia în ultimii trei ani”, a declarat Lagarde în fața adunării bancherilor centrali. Fără această contribuție, a adăugat ea, „condițiile de pe piața muncii ar putea fi mai restrictive, iar producția mai scăzută”.

Lagarde a dat ca exemple Germania și Spania

PIB-ul Germaniei ar fi cu aproximativ 6% mai mic astăzi fără forța de muncă migratoare, în timp ce redresarea puternică a Spaniei „datorează mult” lucrătorilor străini, a spus Christine Lagarde. În întreaga zonă euro, ocuparea forței de muncă a crescut cu peste 4% din 2021, chiar dacă bancherii centrali au impus cele mai mari creșteri ale ratei dobânzii din ultimul deceniu.

Președinta BCE a susținut că migrația a jucat un rol crucial în compensarea scăderii ratei natalității din Europa și a apetitului crescând pentru ore de lucru mai scurte. Acest lucru, a spus ea, a ajutat companiile să-și extindă producția și a atenuat presiunile inflaționiste, chiar dacă salariile au rămas în urma prețurilor.

Dar Lagarde a recunoscut și aspectul politic. Imigrația netă a dus populația UE la un nivel record de 450 de milioane de locuitori anul trecut, chiar dacă guvernele de la Berlin la Roma au luat măsuri pentru a restricționa sosirile noi, sub presiunea alegătorilor care se îndreaptă către partidele de extremă dreapta.

În principiu, migrația ar putea juca un rol crucial în atenuarea deficitului de forță de muncă pe măsură ce populația autohtonă îmbătrânește. Însă presiunile economice și politice ar putea limita din ce în ce mai mult fluxurile de imigranți

Ea a subliniat că piața muncii din Europa a ieșit din recentele șocuri într-o „formă neașteptat de bună”. Totuși, a avertizat că nu trebuie să se presupună că această dinamică va dura: declinul demografic, reacțiile politice negative și schimbarea preferințelor lucrătorilor amenință în continuare reziliența zonei euro.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Averea găsită la percheziții în dosarul azilelor din Bihor. Ce ascundea seiful lui Viorel Pașca, totul a fost...
Digi FM
Reacția unui deputat PSD când a fost întrebat cum își permite o mașină de 120.000 de euro din salariul de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiii lui Britney Spears au surprins pe toată lumea! Sean și Jayden au debutat ca modele la Paris Fashion Week
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Motivul pentru care Angelina Jolie nu și-a refăcut viața amoroasă după divorțul de Brad Pitt: „Mi-a luat...
Adevarul
Atunci când iadul s-a pogorât pe Pământ. Unul dintre cele mai terifiante cazuri de posedare din istorie...
Newsweek
Când vom avea o nouă formulă de calcul pentru pensii mai mari? Ministerul muncii, răspuns dezamăgitor
Digi FM
La un an de la moartea lui Mihai Leu, soția sa a transmis un mesaj sfâșietor: „Despărțirea există doar pentru...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Hidratarea nu este suficientă pe timp de caniculă. Cum trebuie adaptată alimentația când sunt temperaturi...
Digi Animal World
A deschis portiera camionului și a încremenit. Cine îl aștepta pe scaunul șoferului: „La început mi-a fost...
Film Now
Hugh Jackman, dezvăluiri despre cel mai greu rol al carierei. A avut echipament de 90 kg: "Nimic nu m-a...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...