Franța redeschide condiționat frontiera cu Marea Britanie. Cetățenii UE trebuie să aibă un test COVID negativ

Data publicării:
Franța redeschide condiționat frontiera cu Marea Britanie.
Franța redeschide condiționat frontiera cu Marea Britanie. Foto: GettyImages

Franța și Marea Britanie au ajuns la un acord care ar permite miilor de camioane de marfă și persoanelor blocate la frontieră, printre care sunt și români, să reia circulația între cele două țări. Cetăţenii Uniunii Europene care vin din Marea Britanie trebuie să prezinte la frontieră un teste COVID negativ, relatează CNN.

Cetățenii francezi vor putea reveni în Franța din Marea Britanie începând de miercuri, dacă au un test COVID care să demonstreze că nu au fost infectați cu COVID-19. Măsura este valabilă și pentru cetățenii statelor membre UE, a anunțat guvernul francez.

Franţa şi mai multe ţări din cadrul Uniunii Europene au impus în ultimele zile restricţii privind deplasările dinspre Marea Britanie, în contextul depistării unei noi variante a coronavirusului SARS CoV2, care îl face mult mai contagios.

„În actualul context, începând din data de 22 decembrie, de la ora 24.00, vor fi autorizate să se deplaseze în Franţa sau să tranziteze ţara venind din Marea Britanie următoarele categorii de persoane: cetăţenii francezi şi cetăţenii Spaţiului economic european; cetăţenii britanici sau din ţările terţe care au drept de rezidenţă în Franţa, în Uniunea Europeană sau în Spaţiul european, doar dacă trebuie să efectueze deplasări indispensabile. Deplasările acestor categorii de persoane vor fi supuse în mod sistematic obligativităţii de a dispune, înainte de plecare, de rezultatul negativ al unui test efectuat înainte cu cel mult 72 de ore”, a anunțat guvernul Franţei.

„Indiferent de naţionalitate, toate persoanele care călătoresc vor fi supuse obligaţiei de a prezenta companiei aeriene, maritime ori feroviare un document emis de un laborator de analize care să aibă rezultat negativ la un test pentru SARS-CoV-2. Documentele vor putea fi verificate şi de personalul de la frontiere. În lipsa unui test PCR, vor fi autorizate doar testele antigen sensibile la varianta de coronavirus VUI-2020-12-01, lista urmând să fie publicată de Ministerul Solidarităţii şi Sănătăţii”, subliniază guvernul de la Paris.

Măsurile anunţate marţi seară vor rămâne în vigoare până cel puţin pe 6 ianuarie, sub rezerva unei reexaminări bilaterale sau la nivel european care ar interveni până atunci, potrivit comunicatului citat de Mediafax.

Comisia Europeană le-a recomandat ţărilor Uniunii Europene să aibă o abordare coordonată în privinţa măsurilor aplicate în relaţia cu Marea Britanie şi să permită deplasările esenţiale, în pofida mutaţiei coronavirusului.

„În contextul amplificării rapide a cazurilor de Covid-19 în zone din Anglia, din care o pondere mare o reprezintă o mutaţie a virusului, Comisia Europeană a adoptat astăzi o Recomandare privind o abordare coordonată în privinţa măsurilor de călătorie şi transporturi”, a anunţat marţi CE.

„Deşi este important să fie aplicate măsuri rapide de precauţie pentru limitarea răspândirii noii tulpini a coronavirusului şi să fie descurajate toate deplasările nonesenţiale spre şi dinspre Marea Britanie, călătoriile esenţiale şi tranzitul pasagerilor trebuie facilitate. Interdicţiile care afectează traficul aerian şi feroviar trebuie suspendate, dat fiind că este necesar să se asigure călătoriile esenţiale şi să fie evitate perturbările reţelelor de aprovizionare”, a precizat Comisia Europeană.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Țara care vrea să elimine definitiv statutul de „divorțat” din documentele oficiale
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
„Hristos n-a suferit atâtea!” Destinul tragic al lui Avram Iancu în ultimii ani ai vieții: „gol, flămând și...
Newsweek
Puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut cu 15% în doi ani. Pensionarii au pierdut 425 lei la pensie
Digi FM
În loc să-l aplaude la absolvire, colegii i-au aprins lumânări. Cosmin își luase licența în Medicină cu doar...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Actorul care nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță