Germania îl amenință voalat pe Donald Trump cu răspunsul NATO în cazul în care SUA vor prelua Groenlanda

Data publicării:
Greenland on globe
Groenlanda este cea mai mare insulă de pe Terra. Sursa foto: Profimedia Images

Ministrul de externe german, Johann Wadephul, a declarat luni că Groenlanda aparţine Danemarcei şi că NATO ar putea discuta despre consolidarea protecţiei sale, dacă va fi nevoie, informează Reuters.

Wadephul a făcut aceste declaraţii după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat din nou că va prelua controlul asupra Groenlandei, o perspectivă care i-a alarmat pe aliaţii NATO şi a căpătat o nouă urgenţă după ce republicanul şi-a pus în practică ameninţările de a-l răsturna de la putere pe liderul venezuelean Nicolas Maduro.

Trump a declarat în repetate rânduri că doreşte să preia Groenlanda, o ambiţie exprimată pentru prima dată în 2019, în timpul primului său mandat.

Duminică, el a declarat pentru revista The Atlantic într-un interviu: "Avem nevoie de Groenlanda, absolut. Avem nevoie de ea pentru apărare".

Într-o discuţie cu reporterii în Lituania, Wadephul a declarat că Germania are întrebări cu privire la înlăturarea lui Maduro şi a subliniat că poporul venezuelean ar trebui să determine viitorul ţării în alegeri libere şi corecte, după ce Trump a spus că SUA vor conduce ţara.

În ceea ce priveşte Groenlanda, Wadephul a subliniat că aceasta face parte din Danemarca.

"Şi, din moment ce Danemarca este membră a NATO, Groenlanda va fi, în principiu, şi ea subiect al apărării NATO", a spus el. "Iar dacă există cerinţe suplimentare pentru consolidarea eforturilor de apărare privind Groenlanda, atunci va trebui să discutăm acest lucru în cadrul alianţei", a insistat şeful diplomaţiei germane, fără să detalieze natura acestor discuţii.

Şi guvernul german a apărat luni statutul Groenlandei de teritoriu autonom al Danemarcei şi a reiterat că frontierele nu pot fi modificate sau anexate prin forţă.

"Este perfect clar: Groenlanda este un teritoriu autonom care aparţine Danemarcei. Frontierele nu pot fi modificate prin forţă, teritoriile nu pot fi anexate prin forţă", a declarat purtătorul de cuvânt adjunct Sebastian Hille la conferinţa de presă regulată a guvernului, relatează EFE.

"Pentru noi, se aplică principiile dreptului internaţional, aşa cum sunt consacrate în Carta ONU, iar cancelarul federal a precizat acest lucru în repetate rânduri în trecut", a adăugat el.

Hille a subliniat că, în toate problemele legate de Groenlanda, Germania menţine un dialog strâns cu Danemarca, precum şi cu partenerii săi europeni, care împărtăşesc această poziţie.

Mai mult, el a indicat că în comunicarea Berlinului cu Washingtonul, "suntem clari în această privinţă".

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Actul de care proprietarii apartamentelor construite înainte de 1990 au nevoie la vânzare. Verificarea care...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez le-a prezentat fanilor noua ei „casă Barbie” de 18 milioane de dolari. Cum arată vila din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Atacul fostului procuror general al Ucrainei asupra instituțiilor anticorupție ar putea declanșa o criză...
Newsweek
Analist economic: România riscă să retrogradeze la „junk”, în octombrie. Pensiile și salariile, în pericol
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Discursul care a lăsat o sală întreagă în lacrimi. Michael J. Fox, ovaționat la gala Emmy 2026. Ce a...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...