Grevă la Lufthansa: Luni, vor fi anulate toate zborurile pe distanţe scurte şi medii

Data publicării:
lufthansa

Compania aeriană germană Lufthansa informează într-un comunicat că anulează aproape toate zborurile pe distanţe scurte şi medii programate luni, pe fondul unei greve a personalului de la sol şi navigant. 16 curse către şi dinspre Bucureşti sunt anulate. Alte patru legături cu Clujul, patru cu Sibiul şi şase cu Timişoara sunt de asemenea anulate.

„Pe fondul unei greve de avertisment, luni, 22 aprilie, aproape toate zborurile Lufthansa între Germania şi destinaţii din Europa vor fi anulate”, se arată în comunicatul companiei, precizându-se că, la Berlin, acţiunea greviştilor ar trebui să ia sfârşit la ora locală 14:30 (15:30 ora României). „În total, din cele 1650 de zboruri programate pe distanţe scurte, circa 20 vor fi efectuate”, indică în comunicatul său cea mai mare companie aeriană din Europa.

30 de curse către şi dinspre România sunt anulate: 16 cu Bucureştiul, câte patru cu Clujul şi Sibiul şi şase cu Timişoara.

Pe distanţe lungi, respectiv zborurile intercontinentale, se estimează că vor avea loc întârzieri majore şi anulări suplimentare de zboruri, începând chiar de duminică, 21 aprilie. Pe aeroportul din Frankfurt vor fi asigurate şase din cele 50 de zboruri de cursă lungă, iar la München - trei zboruri din 17. La Düsseldorf zborurile vor avea loc conform programului.

Călătorii sunt rugaţi să verifice situaţia zborurilor aici.

Lista zborurilor anulate poate fi consultată aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este rezerva de aur a României. Motivul pentru care Mugur Isărescu o ține blocată
Digi FM
Fiul lui Nicușor Dan, în centrul atenției la un eveniment. Antim, fascinat de avioane și deloc intimidat de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, scandal într-un restaurant. Martorii spun că a țipat, a lătrat și s-a plimbat cu un cuțit în...
Film Now
Ultimele zile ale lui Dustin Diamond, Screech din “Salvați de clopoțel”. Singura colegă care i-a fost alături...
Adevarul
Autostrada din mijlocul oceanului care costă 200 de milioane de euro pe kilometru. Proiectul SF construit de...
Newsweek
VIDEO Pensiile nu vor putea fi indexate în 2027 așa cum s-a promis. Cât vor pierde pensionarii?
Digi FM
Gabriela Cristea, mai încrezătoare ca niciodată în costum de baie, după ce a slăbit 30 kg. "Simțeam că mă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 lucruri pe care un cardiolog le face zilnic pentru a reduce principala cauză de infarct: "Schimbări mici...
Digi Animal World
În loc de geantă de lux, soțul i-a cumpărat o cămilă de peste 700 de kilograme: „Sunt animale incredibil de...
Film Now
Sunt căsătoriți de 33 de ani. Michelle Pfeiffer și soțul ei, doi îndrăgostiți pe covorul roșu la un eveniment...
UTV
Marilu Dobrescu și Nicole Cherry sunt acuzate că ar fi fost plătite să promoveze Malta la Eurovision. „Sunt...