Guvernul suedez condamnă arderea Coranului în public drept un act „islamofob”. Manifestația fusese autorizată de poliția suedeză

Data publicării:
Salwan Momika arde un Coran
Salwan Momika a călcat în picioare un exemplar al Coranului înainte de a arde mai multe pagini în faţa celei mai mari moschei din Stockholm. FOTO: Profimedia

Guvernul suedez a condamnat duminică arderea unui Coran în faţa celei mai mari moschei din Stockholm, considerându-l drept un act „islamofob”, după ce Organizaţia Cooperării Islamice (OCI) a cerut să prevină repetarea unui astfel de incident. Evenimentul în cadrul căruia a fost ars Coranul fusese autorizat de poliția suedeză.

Guvernul „înţelege pe deplin că actele islamofobe comise de indivizi în timpul unor manifestaţii în Suedia pot fi ofensatoare pentru musulmani”, a declarat Ministerul de Externe într-un comunicat.

„Condamnăm cu fermitate aceste acte, care nu reflectă în niciun fel punctele de vedere ale guvernului suedez”, se mai arată în textul citat de AFP, potrivit Agerpres.

Această luare de poziţie a intervenit la scurt timp după ce OCI, o organizaţie internaţională regrupând 57 de ţări, a cerut să se evite arderea altor exemplare din Coran.

Ea a îndemnat statele membre „să ia măsuri colective pentru a preveni profanarea din nou a unor exemplare” din Coran, potrivit unui comunicat dat publicităţii la finalul reuniunii „extraordinare” a organizaţiei, la sediul său din Jeddah (vest) în Arabia Saudită.

„Arderea unui Coran sau a oricărui alt text sacru este un act ofensator şi lipsit de respect şi o provocare clară. Expresiile de rasism, xenofobie şi intoleranţă care îi sunt asociate nu îşi au locul în Suedia sau în Europa", a continuat Ministerul suedez de Externe. Subliniind, totodată, că Suedia are un "drept protejat constituţional la libertatea de întrunire, exprimare şi demonstraţi”.

După autodafe, ţări cu majoritate musulmană precum Irak, Kuweit, Emiratele Arabe Unite sau Maroc i-au convocat pe ambasadorii suedezi în semn de protest.

Poliţia suedeză a autorizat manifestaţia în care au fost arse pagini din Coran, dar ulterior a deschis o anchetă pentru „agitaţie împotriva unui grup etnic”, pe motiv că autodafeul a avut loc în faţa unei moschei.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România în care cetăţenii nu îşi mai permit să locuiască. Au început să plece, preţurile cresc din...
Digi FM
Aleksandr Lukașenko, aliatul lui Putin, ar avea o relație cu un model de 22 de ani. Ce se știe despre Aliya...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată mama lui Michael Jackson la 95 de ani. Katherine Jackson, apariție rară înainte de premiera...
Film Now
Jack Nicholson, la 89 de ani. Actorul are șase copii și cinci nepoți. Marile iubiri ale starului din „The...
Adevarul
O altercație între doi câini s-a lăsat cu un întreg proces. Despăgubiri de peste 50.000 de lei stabilite de...
Newsweek
Pensionarii din străinătate riscă să piardă bani! Ce nu ți-a spus nimeni despre pensia din România
Digi FM
Regele Charles, omagiu „dragei sale mame”, regretata Elisabeta a II-a, într-o zi specială. Convingerea pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce relaţie au acum Emma Thompson şi Helena Bonham Carter, femeia cu care a înșelat-o fostul soţ
UTV
Cei născuți după 2009 nu vor mai putea fuma niciodată. Marea Britanie introduce cea mai dură lege anti-tutun