Sari la conținut
News Alert

INTERVIU. Adjunctul comandantului suprem al Forțelor Aliate din Europa: Suntem foarte hotărâți ca apărarea noastră să fie gata

Generalul Adrian Bradshaw a venit în România pentru a urmări personal un exercițiu comun al forțelor aliate.

Am văzut forţele armate a trei ţări NATO şi ale uneia partenere Alianţei, cum muncesc împreună şi cum cooperează îndeaproape. Le-am văzut luptând împreună cu mare eficienţă. Sunt sigur că, dacă aţi fi văzut acest lucru, aţi fi de acord cu mine. Există, de asemenea, o solidaritate între ţările membre NATO şi cele partenere, lucru lesne de observat” - acestea sunt impresiile oficialului NATO după ce a urmărit, timp de două zile, în România, exercițiile militare comune.

Comandamente NATO în România

Generalul Bradshaw s-a interesat și de cele două centre de comandă NATO din România. „Am fost ţinut la curent cu progresul comandamentelor NATO şi vă asigur ca progresăm faţă de timpul pe care îl avem la dispoziţie şi pe care l-am promis şi la summitul din Ţara Galilor. Vorbim despre câteva măsuri defensive foarte clare. Aici, în România, am întâlnit o susţinere foarte mare pentru toate aceste măsuri”, spune adjunctul șefului forțelor aliate NATO din Europa.

Mai multe ţări din NATO consideră că este mult mai convenabil să plaseze parte din echipament în mai multe ţări, inclusiv în România. Ceea ce trebuie ştiut însă este că nu discutăm despre amplasarea unui număr mare de soldaţi care să lupte. Mă refer doar la echipament şi la alte facilităţi militare. După cum am spus, totul pentru a fi gata să reacţionăm, într-un timp cât mai scurt, la acţiunile oricărui adversar. Şi fiecărui adversar trebuie să îi fie foarte clar că suntem gata să reacţionăm într-un timp cât mai scurt şi că vom reuşi să ne pregătim apărarea”, a explicat generalul rolul acestor comandamente.

„În această dimineaţă (miercuri – n.r..) am fost în Constanţa. Am vorbit despre integrarea forţelor NATO într-un comandament format dintr-un număr mic de ofițeri care sa faciliteze forța de reacție rapidă și desigur am vorbit despre un comandament format din reprezentanți ai patru națiuni din sud-est care vor fi acolo gata să comande forțele NATO. NATO nu mută un număr mare de forțe combatante în regiune. Ceea ce noi facem este să amplasăm facilitățile care să ne permită să acționăm extrem de repede în cazul unei amenințări”, a completat generalul.

Marea Britanie va avea ofiţeri amplasaţi în aceste comandamente, a confirmat Adrian Bradshaw.

Funcționarea Alianței

„Fiecare ţară NATO, luată individual are propriile vulnerabilităţi. Dar ele nu functionează singure. Sunt parte a unei alianţe foarte puternice formate din 28 de naţiuni. Suntem foarte convinşi de faptul că un atac venit asupra uneia dintre ţările NATO înseamnă un atac asupra tuturor ţărilor”, a dat asigurări înaltul oficial militar.

Noi nu ne aşteptăm la un atac. Noi suntem o alianţă cu scop defensiv şi vom fi puternici în a ne apăra”, spune, însă, Adrian Bradshaw.

„NATO stă foarte bine în spatele articolui 5 din Tratatul de la Washington privind apărarea colectivă. Toată lumea trebuie să înțeleagă astăzi. Iar ceea ce facem astăzi este pentru a ne asigura că structura noastră este puternică şi pregătită pentru a ne apăra”, a punctat adjunctul șefului forțelor aliate din Europa.

„Cred că trebuie să facem un pas în spate şi să privim spre Crimeea, acolo unde am văzut cum un stat suveran a fost schimbat cu forţa. Este o situaţie care nu este binevenită şi e îngrijorătoare schimbarea modului în care sunt practicate relaţiile internaţionale din Europa de după Războiul Rece”, spune Sir Adrian Bradshaw.

Tocmai de aceea, Bradshaw consideră că Alianța trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu: „Este clar că toate ţările din estul Europei sunt îngrijorate, dar comportamentul agresiv al Rusiei are efect asupra tuturor, atât din estul Alianței, cât şi cele din vest. Cu toţii sunt îngrijoraţi de modul în care liniile internaţionale au fost trasate şi suntem foarte hotărâți ca: 1- apărarea noastră să fie gata şi 2. ca Rusia să fie convinsă că există şi un alt mod de a coopera în Europa secolului XXI”.

Relațiile cu Rusia

„Cred că am văzut foarte multe aspecte ale presiunilor venite din partea Rusiei care au fost aplicate pe plan extern. Toate fac parte din acelaşi stil în care au acţionat în Crimeea şi în sud-estul Ucrainei. Şi după cum am spus, modul în care noi trebuie să îi convingem să renunţe la acest mod de a acţiona este ca noi să ne menţinem foarte puternici şi apoi făcând un pas spre momentul când vom putea avea o relaţie cu Rusia”, spune generalul.

Cred că nu este bine să privim spre declarații individuale. Noi trebuie să privim în general atmosfera din această regiune, care s-a deteriorat şi s-a schimbat în urma intervențiilor ruşilor în Crimeea şi estul Ucrainei. Cu toţii trebuie să privim spre acest lucru. Dar sunt sigur că ţările membre NATO sunt puternice şi pregătite. Noi suntem o alianță defensivă, cu membri foarte puternici”, dă asigurări generalul Bradshaw. 

Etichete: Rusia , NATO , interviu digi24 , comandamente NATO Romania , adrian bradshaw , adjunctul comandantului suprem al fortelor aliate in europa , sef nato europa , pregatire nato

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale