Londra promite măsuri pentru oprirea abuzurilor rasiale

Data publicării:
iohannis - cameron 28 iunie captura-1

Aceste atacuri sunt îngrozitoare şi trebuie oprite. Nu aşa ne comportăm în Marea Britanie. I-am asigurat pe liderii unor state ca România, Polonia şi Cehia că ne preocupă aceste probleme. Vom publica un nou plan de acţiune privind combaterea abuzurilor motivate de ură. Vom face tot ce ne stă în puteri pentru a elimina din ţara noastră aceste abuzuri îngrozitoare motivate de ură”, a declarat David Cameron, premierul Marii Britanii.

La Bruxelles, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul David Cameron au discutat despre situaţia românilor din Marea Britanie.

Am primit asigurări de la premierul Cameron, în numele Marii Britanii, nu în nume personal, că românii pot rămâne să lucreze în Regat şi şi-a cerut scuze pentru incidentele care au avut loc acolo. Pentru noi sunt foarte multe mize şi suntem hotărăţi să ne negociem poziţia foarte bine”, a declarat şeful statului.

Potrivit presei din Marea Britanie, abuzurile motivate de ură au crescut cu 57% după referendumul în care s-a decis ieşirea din Uniunea Europeană.

„Niciodată, dar niciodată nu m-am simţit altfel decât acasă. Asta până vineri. Parcă s-a apăsat un buton, situaţia s-a schimbat. Oamenii s-au trezit într-o lume complet diferită. Vreau acea lume înapoi. Vreau înapoi Marea Britanie pe care o ştiam. Îmi vreau prietenii înapoi”, spune Oana Gorcea, româncă stabilită în Marea Britanie.

Şi polonezii au devenit ţinta atacurilor xenofobe. Un centru al acestora din Londra a fost vandalizat.

Încă puteţi vedea urmele vopselei galbene cu care au fost scrise sloganurile pe faţada centrului comunităţii poloneze. Nu vă voi spune ce scria, practic le spuneau să plece acasă, dar într-un limbaj vulgar”, transmite corespondentul CNN Diana Magnay.

„Am plâns când am auzit. Am venit aici şi le-am spus la recepţie că nu-mi vine să cred, nu-mi vine să cred. Oamenii s-au schimbat atât de mult, şi-au schimbat comportamentul şi manierele”, a declarat Stefania Dembinska, poloneză stabilită în Marea Britanie.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate