Lupte la granița ruso-ucraineană

Data publicării:
tancuri rusia conflict ucraina mediafax

(FOTO Mediafax)

„Granița ucraineană a fost încălcată de o coloană de câteva zeci de tancuri și vehicule blindate”, care au intrat pe teritoriul ucrainean în apropiere de orașul Mariupol”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării, Leonid Matiuhin, pentru AFP. „Coloana a fost oprită de grăniceri. Luptele sunt în plină desfășurare”, a adăugat oficialul.

Totuși, zece transportoare blindate și două tancuri au continuat să înainteze pe teritoriul Ucrainei.

Agenția de presă UNIAN. care citează un grănicer, susține că forțele rusă au deschis focul asupra oraşului Novoazovsk şi se îndreaptă spre Mariupol. Potrivit sursei, ar fi vorba despre o unitate de desant rusească, însoţită de  tancuri, blindate şi camioane.

În acelaşi timp, serviciul de presă al unei alte unităţi de grăniceri ucraineni, dislocată în regiunea Doneţk, nu dispune de informaţii cu privire la invazia militarilor ruşi, scrie publika.md

La rândul său, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, care a susținut, luni, o conferință de presă, a fost întrebat despre aceste informații, dar a spus că nu știe nimic și a sugerat că ar fi vorba de o dezinformare în războiul de propagandă al Guvernului de la Kiev.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locul unic din România unde se întâlnesc trei țări. O singură bornă marchează punctul spectaculos
Digi FM
Scrisoarea regelui Charles. Ce transmite despre statutul lui Harry şi Meghan după revenirea lor în Regatul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
Ce transporta singurul avion civil care a avut voie să zboare după atentatele de la 11 septembrie
Newsweek
Noua lege a pensiilor, criticată dur de un expert. Cine sunt pensionarii care au pierdut la recalculare?
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce părere are Angelina Jolie despre decizia copiilor ei de a renunța, pe rând, la numele Pitt: „Vrea doar ca...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă