Majoritatea bijuteriilor furate în timpul jafului de la muzeul din Dresda, ornate cu sute de diamante, au fost recuperate după trei ani

Data publicării:
bijuterii furate dresda
Printre obiectele furate de la Dresda se numără bijuterii încrustate cu diamante, de o valoare inestimabilă. Sursă foto colaj: Profimedia

O „parte considerabilă” dintre bijuteriile furate în urmă cu trei ani dintr-un muzeu din oraşul german Dresda a fost găsită sâmbătă seara la Berlin, au anunţat autorităţile. Printre obiectele care fuseseră furate se numără și o sabie al cărei mâner și teacă sunt încrustate cu 800 de diamante.

În total, au fost găsite 31 de piese sau fragmente complete, printre care se numără steaua Ordinului polonez Vulturul Alb, bătută cu diamante, au anunţat poliţia şi parchetul din Dresda.

Descoperirea survine în timpul desfăşurării procesului în care şase suspecţi sunt acuzaţi de acest jaf spectaculos comis în noiembrie 2019, acţiune în justiţie deschisă în ianuarie, potrivit dpa, preluată de Agerpres.

Cei şase sunt suspectaţi că au pătruns prin efracţie, la 25 noiembrie 2019, în celebrul Muzeu Gruenes Gewoelbe (Seiful Verde) din Dresda, oraş baroc din estul Germaniei, de unde ar fi furat 21 de bijuterii bătute cu peste 4.300 de diamante, dintre care unul de 49 de carate, cu o valoare totală asigurată de minimum 113,8 milioane de euro.

Hoții au întrerupt alimentarea cu curent electric în jurul orei 5:00, după care au intat printr-o fereastră spartă în muzeul care se spune că ar fi una din cele mai securizate clădiri din lume.

Printre obiectele furate se află o sabie al cărei mâner și teacă sunt încrustate cu 800 de diamante, un șirag de perle vechi de sute de ani și o colecție de bijuterii cu diamante din secolul 18. Aproape toate obiectele furate au fost realiate în timpul domniei lui Frederick Augustus al III-lea în Saxonia.

Prada lor a fost de negăsit până acum, iar inculpaţii nu au vorbit în timpul procesului.

Totuşi, cea mai mare parte a prăzii lor a fost găsită datorită „discuţiilor exploratorii” purtate între apărare şi acuzare în vederea găsirii unei posibile înţelegeri în acest proces şi a returnării bunurilor, conform unui comunicat.

Autorităţile nu au oferit mai multe detalii sâmbătă, informaţii despre evoluţia acestui caz putând fi făcute publice marţi, la următoarea audiere din cadrul acestui proces.

Obiectele găsite au fost deja transferate de la Berlin la Dresda sub protecţia forţelor speciale de poliţie. Ele vor fi examinate în special de specialişti în colecţii de artă din Dresda care urmează să le verifice autenticitatea şi integralitatea.

Directoarea generală a Colecţiilor de artă din Dresda (SKD), Marion Ackermann, a declarat în ianuarie că bijuteriile furate din „Seiful Verde” nu pot fi comercializate.

„Piesele au fost făcute cunoscute în întreaga lume” şi nu pot fi vândute, a spus ea la postul de radio Bayern 2.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicușor Dan, despre ce au discutat Mirabela Grădinaru şi Donald Trump la Ankara. Imaginea momentului de la...
Digi FM
Ce note au luat copiii vedetelor la BAC 2026. Nepoata lui Mircea Badea a reușit performanța supremă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, apărată de soț după ce s-a zis că ea îi afectează performanța: "Cel mai mare susținător al...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Will Smith și Jada Pinkett Smith locuiesc din nou împreună, după ani de separare. Ce i-a făcut să dea o nouă...
Adevarul
Pentru 35 de bani, un cunoscut supermarket a primit o amendă usturătoare. Totul a pornit de la prețul unei...
Newsweek
Veste proastă pentru pensionari: „Pensiile nu pot fi indexate. Austeritatea continuă și în 2027”
Digi FM
Job de vis la Palatul Buckingham. Regele Charles caută un angajat pe care îl plătește cu 60.000 de euro pe an...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Fenomenul din cinematografe: un film care a costat doar 750.000 de dolari a depășit „Rocky” și a încasat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...