Prima „sală de consum de droguri” din Franța primește aproape 200 de persoane pe zi

Data publicării:
sala de consum de droguri franta, foto claude truong-ngoc
Foto: Claude Truong-Ngoc

La trei luni după deschiderea sa la Paris, prima „sală de consum de droguri” din Franța, disponibilă șapte zile din șapte, primește zilnic aproape 200 de consumatori de stupefiante, conform asociației care administrează locul.

sala de consum de droguri franta, foto claude truong-ngoc
Foto: Claude Truong-Ngoc

„Avem între 170 și 220 de persoane care vin zilnic să consume. După numai trei luni, este enorm, iar acest lucru arată că sala răspunde unei nevoi”, a explicat pentru AFP președintele Asociației Gaia, Jean-Pierre Lhomme, notează Agerpres.

Deschisă la 17 octombrie 2016, sala a adăpostit în total circa 8.000 de consumatori, a precizat el.

Aproximativ 5.000 de persoane s-au dus de asemenea la acest loc, denumit oficial „sală de consum de risc mic”, pentru a li se furniza material steril, conform asociației.

Deschiderea acestei prime săli în Franța a fost contestată de o parte a riveranilor, care se tem de o amplificare a delicvenței și a traficului de droguri în acest cartier din nord-estul capitalei, cunoscut deja pentru numărul mare de toxicomani.

Spațiul, care are 400 de metri pătrați, este situat în incinta unui spital, însă dispune de o intrare separată, protejată de un grilaj și de o cameră de supraveghere. Deschis șapte zile din șapte, spațiul are 12 posturi de consum, o sală de odihnă și birouri unde toxicomanii pot cere sfaturi și pot fi supuși unor teste medicale, în special pentru depistarea virusului HIV și a hepatitei C.

Deschiderea acestei săli la Paris a fost urmată de deschiderea unei a doua săli de consum la Strasbourg la 7 noiembrie, destinată consumatorilor din estul Franței, dar și celor care traversează frontiera din Germania, în cadrul unui program de testare a unor astfel de săli, posibil prin legea sănătății adoptată în decembrie 2015.

Lansând acest experiment prevăzut pentru o durată de șase ani, Franța se alătură Germaniei, Australiei, Canadei, Spaniei, Danemarcei, Luxemburgului, Norvegiei, Olandei și Elveției, unde deschiderea de săli de consum și-a dovedit eficacitatea în ultimii ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actorul cu care Scarlett Johansson are o „chimie excelentă”: O, îl iubesc. Este unul dintre preferații mei
Adevarul
Lecția ucraineană de care ar trebui să țină cont și Armata Română. Profeția sumbră a unui general NATO
Newsweek
Un pensionar trebuie să returneze 100.000€ din pensie și să se reangajeze. Cum a rămas fără 19 ani de grupa I
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
12 rase de câini care pot fi dificil de crescut într-o familie cu copii mici. Ce trebuie să știe părinții
Film Now
Primele imagini din „Miami Vice ’85”. Austin Butler și Michael B. Jordan devin faimoșii detectivi Crockett și...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro