„Sisu”, filosofia de viață ce poate salva Europa. De ce Finlanda s-ar putea să fi găsit cheia rezolvării crizei ce amenință continentul

Data actualizării: Data publicării:
hartă cu Finlanda și țările vecine / sisu
Granița de 1.350 de kilometri cu Rusia face ca Finlanda să fie una dintre cele mai vulnerabile țări în fața revanșismului delirant al lui Vladimir Putin, dar studiile arată că finlandezii continuă să fie printre cei mai fericiți oameni din lume. Care este secretul lor? Foto: Profimedia Images

Amenințată din toate părțile de superputeri ostile, politici haotice, economii fragile și un posibil conflict la granița cu Rusia, Europa are nevoie de un nou stil de gândire care să îi dea puterea de a rezista acestor presiuni uriașe. Soluția ar putea fi „sisu”, o filosofie de viață ce combină forța interioară, perseverența și atitudinea pozitivă în fața adversității, creată de o țară ce a acceptat pericolul Rusiei ca pe o realitate care, deși este una îngrijorătoare, ea poate fi înfruntată și depășită.

Finlanda este o țară care a trecut prin multe greutăți. Conduși mai întâi de Suedia, apoi de Rusia, finlandezii și-au câștigat independența abia în 1917 și s-au luptat contra Uniunii Sovietice de două ori ca să își apere libertatea.

În prezent, granița de 1.350 de kilometri cu Rusia face ca Finlanda să fie vulnerabilă în fața revanșismului delirant al lui Vladimir Putin. Cu toate acestea, finlandezii nu au intrat în panică: unele studii internaționale arată că ei sunt cel mai fericit popor din lume.

Finlandezii, cunoscuți pentru stoicismul lor, cred că este foarte amuzant că tocmai ei se regăsesc de multe ori în topul mondial al fericirii. „Dacă noi suntem cei mai fericiți, îți dai seama cât de rău o duc ceilalți”, spune o vorbă locală.

Dacă europenii se simt deprimați și neajutorați în fața evenimentelor tensionate care au loc în jurul lor, ei au nevoie de mai mult „sisu”, ar spune finlandezii, potrivit The Economist.

ilustrație-concepte-hygge-lagom-sisu
Europa a fost mereu fascinată de conceptele nordice legate de stilul de viață, precum hygge (Danemarca) sau lagom (Suedia). Acum, a venit timpul pentru sisu (Finlanda). Foto: Profimedia Images

Războiul din Ucraina scoate în evidență „importanța rezistenței psihologice”

Războiul din Ucraina, spre exemplu, scoate în evidență „importanța rezistenței psihologice”, potrivit lui Annukka Ylivaara, șefa adjunctă a comitetului de securitate națională a Finlandei, un departament care aduce laolaltă toate ministerele și agențiile relevante pentru a face planuri în cazul în care securitatea țării este pusă în pericol.

Pentru a-și ajuta cetățenii să reziste psihologic în fața amenințărilor, statul trebuie să se asigure că oamenii pot merge în continuare la biserică, să viziteze muzee sau să facă sport chiar și în vreme de criză, a explicat Ylivaara. În plus, aceștia trebuie împuterniciți să ia parte la apărarea națională, ceea ce îi face să simtă că au contribuit activ la securitatea țării.

Totul începe de la o vârstă fragedă. Într-o dimineață însorită de toamnă, la școala Jatkasaari din Helsinki, niciun părinte nu este prin preajmă. Copii de toate vârstele merg pe jos sau cu bicicleta singuri la școală.

Una dintre cele cinci tematici ale anului școlar este „societatea sigură”, ceea ce implică plimbări prin cartier și lecții pentru identificarea campaniilor online de dezinformare.

„Strategia finlandezilor este să nu intre niciodată în panică”

După absolvirea liceului, toți bărbații sunt supuși recrutării militare obligatorii, în timp ce tot mai multe femei se înrolează voluntar.

La baza militară Santahamina de lângă Helsinki, o echipă de cinci recruți folosește explozibili ca să arunce în aer o ușă. Întrebați dacă ar merge la luptă în cazul în care Rusia le-ar invada țara, niciunul nu ezită să răspundă „da”.

Un sondaj a arătat că aproape 80% dintre finlandezi ar merge pe front să își apere țara, dacă va fi nevoie, „chiar dacă rezultatul pare incert”. Situația este foarte diferită în multe alte țări din Europa – în Italia, spre exemplu, procentul este de doar 14%.

dronă-ucraina-soldați-pădure
Războiul din Ucraina scoate în evidență „importanța rezistenței psihologice”. Foto: Profimedia Images

Mulți adulți din Finlanda participă la cursuri de securitate națională. Cu toate că ar putea părea la fel de interesante ca niște exerciții în caz de incendiu, ele sunt de fapt evenimente de networking la care nu poți participa decât prin invitație, unde persoane din elita țării învață modalități prin care ei și organizațiile lor pot contribui la menținerea siguranței Finlandei.

„Cred că strategia finlandezilor este să nu intre niciodată în panică”, a spus președintele Finlandei, Alexander Stubb, care consideră că reacția unor țări precum Danemarca și Germania la incursiunile dronelor în apropierea unor aeroporturi a fost una neproductivă. „Reacționează și acționează doar atunci când este necesar.”

Trebuie să ai ceva pentru care merită să lupți

Dar cum poate o persoană să acceseze starea de spirit „sisu”? „Ideea nu este să găsești sisu, nu este ca ceva ce ai pierdut”, a explicat Elisabet Lahti, autoarea unei cărți despre acest subiect. Ea recomandă „să îți aduci aminte de momentele sisu din viața ta și ce anume ți-a permis să depășești unele greutăți”.

Uniunea Europeană ar trebui să își aducă aminte cum a reușit să treacă prin perioade grele din trecut, precum criza euro, Brexit sau pandemia de COVID-19, ceea ce o va ajuta să depășească și actuala criză.

Pentru ca această strategie să funcționeze, trebuie să ai ceva pentru care merită să lupți. Finlandezii sunt foarte patriotici. „Am transformat această națiune în ultimul secol într-un stat magnific”, a spus Lahti, care a scos în evidență puternicul lor sistem de asistență socială.

Finlanda nu a fost dintotdeauna o țară bogată și sigură. „Să nu-ți fie niciodată rușine de sărăcia ta: fii calm, fii bucuros, fii liber”, spune un vers din imnul național al Finlandei, „Maamme” (Pământul nostru).

Finlandezii nu mai sunt săraci, dar nici nu se lasă vrăjiți de propria bogăție la fel de mult ca popoarele din vestul Europei. Și pentru alți europeni, cultivarea principiilor „sisu” presupune sărbătorirea felului în care au ajuns la prosperitate și securitate. Dar, dacă vor să și le păstreze, mai au mult de lucru.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum poți ieși la ‘pensie’ la 40 de ani. Strategia financiară urmată de tot mai mulți tineri, cum se aplică în...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
Fructul dulce al verii care nu ar trebui consumat fără coajă: partea pe care mulți o aruncă este cea mai...
Newsweek
Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii: Unul din doi pensionari are probleme cu pensia. Despre ce e vorba?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...