„Super-avionul” de 100 de miliarde de euro al Europei, un proiect în pragul colapsului. Cine a blocat inițiativa franco-germană

Data publicării:
ilustrație cu avionul FCAS dezvoltat de Dassault Aviation și Airbus
Proiectul de 100 de miliarde de euro pentru dezvoltarea unui „super-avion” de vânătoare european este în pragul colapsului. Foto: Airbus

Sistemul Aerian de Luptă al Viitorului (FCAS) ar urma să fie cel mai avansat avion de vânătoare al Europei – rapid, letal și flancat de un roi de drone de atac. La aproape un deceniu de când a fost anunțat, însă, proiectul de 100 de miliarde de euro arată mai degrabă ca un „divorț complicat” și un simbol al relației defectuoase dintre Germania și Franța – „motorul” Uniunii Europene.

Proiectul FCAS a ajuns în pericol într-un moment în care cooperarea în domeniul securității este mai importantă ca niciodată, în special din cauza Rusiei, care amenință flancul estic al NATO.

Președintele francez Emmanuel Macron a fost obligat să apere proiectul săptămâna aceasta, după ce cel mai mare sindicat german, IG Metall, a publicat un articol în ziarul de afaceri Handelsblatt în care avertiza că planurile de dezvoltare a „super-avionului” european sunt în pragul colapsului.

„FCAS a fost gândit inițial ca un proiect comun între parteneri egali și s-a desfășurat în acest fel pentru mult timp”, au scris reprezentanții Asociației Industriilor Aerospațiale Germane și IG Metall.

„Cei care acum cer control absolut nu ar trebui să fie surprinși dacă vor exista consecințe”, au spus aceștia, adăugând că ar fi timpul ca Berlinul să dezvolte propriul său avion de vânătoare 100% german.

model-fcas-avion-dassault-airbus
Francezii ar vrea ca avionul să poată fi dotat cu arme nucleare și să fie mai ușor, în timp ce germanii vor ca aeronava să poată zbura pe o distanță mai mare. Foto: Profimedia Images

„Germania nu are astăzi capacitatea de a construi un avion”

Cele două companii principale din spatele proiectului, Dassault Aviation din Franța și Airbus Defence and Space, cu sediul în Germania, s-au aflat în conflict în privința acestui proiect de ani de zile. Încă de la început, au existat neînțelegeri legate de cine conduce proiectul și cine se va ocupa de construcția efectivă a avionului.

„Au existat de mult timp probleme legate de design, precum acordul de a construi împreună o aeronavă când francezii și germanii își doresc lucruri diferite de la ea”, a spus expertul german în securitate Ulrike Franke, de la Consiliul European pentru Relații Externe.

Francezii ar vrea ca avionul să poată fi dotat cu arme nucleare și să fie mai ușor, pentru a-l putea lansa de pe portavionul Charles de Gaulle, în timp ce germanii vor ca aeronava să poată zbura pe o distanță mai mare, a explicat Franke pentru The Telegraph. „Aceasta a fost o problemă dintotdeauna, dar a fost amânată constant – această dilemă legată de ce vor construi mai exact.”

Emmanuel Macron
Președintele francez Emmanuel Macron a spus că vrea să salveze proiectul FCAS, în ciuda multelor neînțelegeri apărute în ultimul deceniu între Dassault Aviation și Airbus. Foto: Profimedia Images

Producătorul francez de avioane militare, Dassault Aviation, își dorește ca singura contribuție a germanilor la acest proiect să fie una financiară. „Nu vreau să par arogant, dar de abilitățile cui am eu nevoie, în afară de ale mele, ca să construiesc un avion de vânătoare?” a întrebat anul trecut directorul executiv al companiei, Eric Trappier.

Trappier se referea la faptul că Dassault a produs performantul avion de vânătoare Rafale fără ajutorul nimănui, în timp ce Germania nu a fost capabilă să construiască o variantă proprie de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial și până acum.

Ministrul francez al apărării, Catherine Vautrin, a pus sare pe rană și s-a plâns că „Germania nu are astăzi capacitatea de a construi un avion”.

Inginerii francezi se tem că Airbus, care, în afara proiectului, este considerată o companie rivală, vrea să se folosească de proiectul FCAS ca să capete noi abilități în domeniul construcției de aeronave militare pe care Dassault le deține.

italia Eurofighter Typhoon avioane de lupta profimedia-0270357951
Dassault Aviation, principalul obstacol în calea inițiativei franco-germane, s-a mai retras în trecut și din proiectul internațional pentru dezvoltarea avionului Eurofighter Typhoon. Foto: Profimedia Images

Dassault Aviation s-a retras și din proiectul Eurofighter Typhoon și a ales să dezvolte singură avionul Rafale

Cu toate că înțelegerea inițială era ca Berlinul să se ocupe de finanțare și Parisul de construcția propriu-zisă, politica externă a Germaniei s-a schimbat între timp, germanii dorind acum să joace un rol mult mai important în securitatea Europei, în special după ce Rusia a invadat Ucraina în 2022.

Macron a spus foarte clar că vrea să salveze proiectul FCAS, în ciuda multelor neînțelegeri apărute în ultimul deceniu. Când a fost întrebat dacă proiectul este mort, președintele francez a răspuns: „Nu.”

„Este un proiect bun și nu am auzit nimic din partea germană care să indice faptul că nu ar fi așa... din partea mea, cred că lucrurile trebuie să avanseze”, a spus Macron într-un interviu pentru Le Monde.

Fostul șef al agenției naționale de securitate cibernetică a Franței, Patrick Pailloux, a spus: „Facem tot ce putem ca să încercăm să salvăm acest program – lucrăm ca nebunii. Vom vedea cum se va rezolva totul.”

EMBARGOED New concept model of UK�s stealth fighter Tempest unveiled
Dacă proiectul FCAS se va prăbuși de tot, Germania s-ar putea alătura Programului Global de Luptă Aeriană (GCAP) dezvoltat de Marea Britanie, Italia și Japonia. Foto: Profimedia Images

Dassault Aviation, principalul obstacol în calea inițiativei franco-germane, s-a mai retras dintr-un proiect internațional de dezvoltare a unui avion militar de ultimă generație, în anii '80, pentru că își dorea să conducă proiectarea aeronavei și cea mai mare parte a producției, potrivit Financial Times. Este vorba despre avionul Eurofighter Typhoon, construit în cele din urmă de Marea Britanie, Italia, Germania și Spania.

În Franța, unde anul următor vor fi alegeri prezidențiale, există riscul ca Macron să fie înlocuit de un lider al extremei drepte în ascensiune – Marine Le Pen sau Jordan Bardella – care au o poziție mult mai prietenoasă față de Rusia și ar putea pune capăt proiectului.

În același timp, Germania s-ar putea reorienta înspre proiectul GCAP pentru dezvoltarea unui avion de vânătoare invizibil de generația a șasea.

Programul Global de Luptă Aeriană a fost lansat în anul 2022 și este condus de Marea Britanie, Italia și Japonia. Avionul, cunoscut sub denumirea neoficială „Tempest”, ar urma să fie gata de luptă începând din anul 2035, cu cel puțin cinci ani înainte de data de finalizare preconizată pentru proiectul FCAS.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vârsta de pensionare a femeilor crește din nou. Cum se modifică pragul în fiecare an până în 2035
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Criză în aprovizionarea cu petrol a Europei: Arabia Saudită anulează sau amână livrări
Newsweek
Pensii de invaliditate recalculate și plătite greșit. Abateri de peste 60 de milioane de lei
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”