Trei persoane acuzate în Germania că au spionat un ucrainean cu scopul de a-l ucide

Data publicării:
Germania poliție
Foto: Profimedia

Procurorii germani au acuzat trei persoane - un ucrainean, un rus şi un armean - de activitate ca agenţi străini, sub suspiciunea că au spionat un ucrainean în Germania cu scopul posibil de a-l ucide, relatează Reuters, scrie News.ro.

Ţinta operaţiunii a fost un bărbat care a participat la operaţiuni de luptă pentru forţele armate ucrainene după invazia Rusiei în Ucraina, potrivit unui comunicat al procurorului federal.

Bărbatul armean, identificat doar ca Vardges I, a fost însărcinat de serviciul de informaţii rus să-l spioneze pe ucraineanul vizat, precizează comunicatul. El i-ar fi recrutat, la rândul său, pe cetăţeanul ucrainean Robert A. şi pe cetăţeanul rus Arman S. pentru a ajuta la operaţiune.

Complotul a implicat o întâlnire planificată cu ţinta la o cafenea din centrul oraşului Frankfurt în iunie 2024, însă aceasta nu s-a prezentat după ce a fost avertizată de autorităţile germane, a declarat procurorul.

„Se presupune că operaţiunea de spionaj a servit la pregătirea altor operaţiuni de informaţii în Germania, posibil incluzând uciderea persoanei vizate”, se arată în comunicat.

Cei trei suspecţi se află în arest de la arestarea lor la 19 iunie 2024, ziua tentativei de întâlnire.

Oficialii europeni din domeniul securităţii au avertizat cu privire la ameninţarea crescută a atacurilor hibride din partea Rusiei în urma războiului din Ucraina, inclusiv spionajul şi sabotajul care vizează infrastructura critică.

În 2019, un georgian, fost militant cecen, a fost împuşcat mortal în centrul Berlinului de un asasin plătit despre care Germania a afirmat că lucra pentru Rusia.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cum arată și ce face azi Leonard Miron, fostă vedetă TVR. Cancer, minus 60 kg și o viață cu totul nouă în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027
Newsweek
Pensiile magistraților au costat într-un singur an 2.075.652.178 lei. Banii, împărțiți de 5.800 pensionari
Digi FM
Celine Dion are propria păpuşă Barbie: „Sper că îi va inspira pe toţi să se exprime cu încredere”. Legătura...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro