Exclusiv Ucraineni antrenați în tehnici de elită. Pregătirea intensivă se face în Marea Britanie

Data publicării:
ucraineni_elita

Sunt 3 ani de când Federația Rusă a declanșat invazia la scară largă a Ucrainei. Ucrainenii încă rezistă, pentru că toți înțeleg că se bat pentru identitatea lor ca țară și națiune. Ca să mergi pe front însă ai nevoie de o minimă pregătire, iar câteva state aliate, inclusiv România, ajută tinerii din Ucraina să devină soldați. Pregătirea intensivă se face în Marea Britanie, iar jurnaliștii Digi24, Cristina Cileacu și Valentin Stan au participat la un astfel de exercițiu.

Recruții ucraineni sunt parte din programul Interflex, un program militar multinațional de instruire a forțelor armate ale Ucrainei, coordonate de Marea Britanie. "Toți instructorii au un punct de vedere ușor diferit și este întotdeauna bine să știi ceva nou sau cum să acționezi într-un mod diferit. De aceea, încercăm să învățăm cât putem. Și trebuie să spunem că pregătirea din Ucraina este la nivel înalt, dar aici este ușor diferită", spune unul dintre recruți.

Britanicii, alături de instructori din 13 țări, inclusiv din România, asigură un curs intensiv de 5 săptămâni, în care ucrainenii învață cum să rămână în viață pe front și să aibă grijă și de alții.

"Cineva cu diferite niveluri de experiență, foarte puțini dintre ei, uneori niciunul nu a făcut anterior cursuri de bază și îi pregătim cinci săptămâni, ca să fie gata pentru front. Și nu este neapărat atât de dificil, doar îi facem să înțeleagă principiile a ceea ce încercăm să transmitem. Și, în general, ucrainenii înșiși ne fac treaba mai ușoară, pentru că sunt foarte implicați și vor să învețe", ne-a declarat unul dintre instructori.

Se discută intens la nivel internațional despre un acord de pace în Ucraina. Până când diplomații își termină treaba, soldații ucraineni rămân pe poziții.

Editor : B. G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai cumpărat un apartament cu balconul închis înainte de ’90, dar modificarea nu apare în acte. Cine trebuie...
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Nicole Scherzinger, șpagat la bordul avionului, înainte de turneu. „Abia îmi țin ochii deschiși, dar e...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul care i-a salvat cariera lui Hugh Grant după eșecul peliculei în care a apărut alături de Sarah Jessica...
Adevarul
„Hristos n-a suferit atâtea!” Destinul tragic al lui Avram Iancu în ultimii ani ai vieții: „gol, flămând și...
Newsweek
Pensia pe card. În ce orașe și la ce bănci au fost virate sumele? Unde se percepe comision la retragere?
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Cu părul lung și barbă albă, Nick Nolte a revenit în lumina reflectoarelor. Legendarul actor, în centrul...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...