Un avion a aterizat de urgență la Dublin după ce mai mulți pasageri au inhalat o substanță toxică

Data actualizării: Data publicării:
Avion American Airlines pe pista aeroportului
Avion American Airlines. Foto: Gulliver/ Getty Images

Un avion de pasageri care zbura din oraşul britanic Londra spre Philadelphia (SUA) a efectuat, luni după-amiază, o aterizare de urgenţă la Dublin (Irlanda) după ce mai multe persoane de la bord au inhalat o substanţă toxică, potrivit Mediafax.

Avionul, care aparţine companiei American Airlines, a aterizat în siguranţă pe Aeroportul din Dublin după ce mai mulţi pasageri şi membri ai echipajului s-au simţit rău ca urmare a inhalării unei substanţe toxice, informează cotidianul Irish Mirror şi postul Sky News.

Doi membri ai echipajului au fost în stare de inconştienţă din cauza substanţei toxice.

Unul dintre piloţi a declarat că substanţa toxică este un „produs chimic pentru curăţat utilizat pe Aeroportul Heathrow”.

Mai multe echipaje medicale au fost trimise la bordul avionului imediat după aterizare.

„Vă pot spune că un avion al companiei American Airlines a aterizat pe Aeroportul din Dublin, dar nu vă pot spune mai mult", a declarat un purtător de cuvânt al Autorităţii Aeronautice Irlandeze

Editor web: Cristina Tudor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Michael J. Fox, prima apariție publică după ce a fost nevoit să dezmintă că a murit. Ce a spus despre...
Adevarul
Cel mai sângeros atac al Rusiei asupra Ucrainei de la începutul anului: cel puțin 17 morți și peste 100 de...
Newsweek
Ai muncit în condiții grele? Poți ieși la pensie cu ani buni înainte de termen. Care sunt pașii?
Digi FM
Ai datorii la stat? Obligaţiile fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei te pot trimite pe „lista rușinii”...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce fac zilnic oamenii fericiți și sănătoși. Șase obiceiuri simple, confirmate de un studiu Harvard desfășurat...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Tom Cruise, transformat total în comedia „Digger”. Inarritu: „Poate cea mai mare provocare” din cariera lui
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...