Zelenski a fost ținta unei „amenințări coordonate” în timpul vizitei la Dublin, anunță ministrul irlandez al justiției

Data publicării:
volodimir zelenski
Volodimir Zelenski. Foto: Profimedia

Prezenţa unor drone în apropiere de Dublin în timpul vizitei recente a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski fac parte dintr-o ''ameninţare coordonată'', a afirmat luni ministrul justiţiei irlandez Jim O'Callaghan, care nu a dorit să facă speculaţii despre cine s-a aflat în spatele incidentului.

Poliţia irlandeză investighează prezenţa dronelor în spaţiul aerian irlandez în timpul scurtei vizite a lui Zelenski la Dublin, efectuată săptămâna trecută.

Consiliul de Securitate Naţională urmează să îi prezinte premierului irlandez Micheal Martin un ''raport cuprinzător'' în timpul săptămânii viitoare, transmite DPA, potrivit Agerpres

Volodimir Zelenski şi soţia sa, Olena Zelenska, au sosit luni noaptea târziu la Dublin. A doua zi, marţi, preşedintele ucrainean s-a întâlnit cu preşedinta Catherine Connolly şi cu premierul Micheal Martin, după care a avut un discurs în parlamentul de la Dublin, în care a spus că Irlanda ''înţelege preţul libertăţii''.

The Journal a transmis primul că drone neidentificate au fost reperate când zburau deasupra nord-estului oraşului Dublin în perioada aterizării avionului lui Zelenski la aeroportul din Dublin luni, cu puţin timp înainte de ora locală 23:00 (23:00 GMT).

''Cred că este corect să spunem că noi credem că aceasta face parte dintr-o ameninţare coordonată la adresa UE şi a intereselor ucrainene. Bănuiala noastră este că aceste drone au fost generate pentru a pune presiune pe UE şi, într-adevăr, pe interesele ucrainene. Trebuie să spun, totuşi, că vizita preşedintelui Zelenski la Dublin, de săptămâna trecută, a fost un succes. Poliţia a făcut o treabă foarte bună pentru a garanta că securitatea este la un nivel ridicat'', a adăugat ministrul Jim O'Callaghan.

Adresându-se presei la Dublin, premierul irlandez Micheal Martin a atenţionat că a existat o ''escaladare semnificativă a atacurilor hibride'' împotriva statelor membre ale UE.

El a spus că guvernul irlandez va spori cheltuielile în capabilităţi de apărare înainte ca Irlanda să preia preşedinţia semestrială a Consiliului UE, pe 1 iulie anul viitor. ''În legătură cu asta, Consiliul de Securitate Naţională se va întruni în scurt timp şi voi primi un raport detaliat'', a explicat şeful executivului de la Dublin.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți ani trebuie să muncești pentru a putea ieși la pensie în România. Diferența dintre stagiul minim și cel...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii...
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...