Un român a fost arestat în Italia, după ce a atacat un polițist cu un cuțit şi a furat sute de kilograme de măsline

Data publicării:
barbat cu mainile prinse in catuse, la spate
Foto: GettyImages

Un român în vârstă de 36 de ani, acuzat că a rănit un poliţist cu un cuţit şi a furat sute de kilograme de măsline dintr-o plantaţie, a fost arestat într-o localitate din regiunea italiană Puglia, la nord de Bari, capitala provinciei.

Românul de 36 de ani a fost arestat în Canosa di Puglia, Italia, pentru furt de măsline, distrugere şi rînirea unui poliţist. Potrivit lagazzettadelmezzogiorno.it, citat de News.ro, românul a fost surprins în timp ce, împreună cu alţi doi români, încărca într-o maşină 400 de kilograme de măsline furate, culese dintr-o plantaţie de la marginea oraşului.

Cei care au sesizat furtul au alertat poliţiştii. Când aceştia au ajuns la faţa locului, cei trei români au încercat să fugă, iar unul dintre ei l-a rănit la mână pe un poliţist cu un cuţit pe care îl avea în buzunar şi cu care tăiase crengile măslinilor, omul legii având nevoie de zece zile de îngrijiri medicale.

Românul a fost încătuşat şi arestat pentru furt calificat, vătămare şi tentativă de omor împotriva unui poliţist, arată sursa citată.

Potrivit aceleiaşi surse, cei trei români ar fi provocat distrugeri măslinilor din plantaţai respectivă, întrucât au folosit diverse unele care au afectat grav copacii.

Bărbatul de 36 de ani, cunoscut cu antecedente penale, a fost arestat şi se află în închisoare, iar poliţiştii continuă cercetările pentru identificarea celorlalţi doi români.

Anchetatorii au ridicat utilajele folosite la recoltarea măslinelor, maşina şi cuţitul cu care a fost rănit poliţistul, iar bunurile furate au fost înapoiate proprietarului.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Secretele tulburătoare ale insulei Ada Kaleh. „Gibraltarul” de la Porțile de Fier, ascuns sub Dunăre chiar și...
Newsweek
Care pensionari vor primi totuși bani în plus la pensie în 2026? E vorba de sume între 50 și 200 lei
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Momentul impresionant când un bărbat salvează un câine de pe șinele de tren. Oamenilor nu le-a venit să...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...