Ursula von der Leyen anunță „progrese” după cina cu Viktor Orban unde au discutat embargoul UE asupra petrolului rusesc

Data actualizării: Data publicării:
Ursula von der Leyen ia cina cu Viktor Orban
Dialogul cu Orban „a contribuit la elucidarea anumitor puncte referitoare la sancţiuni şi la securitatea energetică”, potrivit președintei Comisiei Europene. Foto: Profimedia Images

Atât președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cât și ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, au transmis că după întâlnirea de luni dintre oficialul UE și premierul ungar Viktor Orban s-au făcut progrese în legătură cu impunerea embargoului european asupra importurilor de petrol din Rusia, șeful diplomaţiei de la Budapesta reluând însă ideea conform căreia „în forma actuală” interzicerea petrolului rusesc ar însemna „lansarea unei bombe atomice asupra economiei Ungariei”.

Budapesta a blocat până acum proiectul de embargou, pe motiv că o astfel de sancţiune împotriva Moscovei ar afecta securitatea energetică a Ungariei.

Dialogul cu Orban „a contribuit la elucidarea anumitor puncte referitoare la sancţiuni şi la securitatea energetică”, a spus Von der Leyen, adăugând că „am făcut progrese, dar va mai fi de lucru”. Ea a anunţat o videoconferinţă „cu alţi actori din regiune” pentru „întărirea cooperării regionale în infrastructurile petroliere”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Fără ieşire la mare şi dependentă de achiziţiile de petrol şi gaze din Rusia, Ungaria a cerut partenerilor din UE garanţii privind furnizarea de energie, ca o condiţie pentru aprobarea celui de-al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, în urma invaziei din Ucraina.

Szijjarto: „Nu putem permite să se impună poporului ungar plata costurilor acestui război”

Szijjarto a postat după întâlnirea de luni un mesaj video pe Facebook, în care arată că „am făcut progrese, aş spune chiar că am reuşit să facem un mic pas înainte, dar mai trebuie să discutăm mult pentru a produce o evoluţie a poziţiei europene, deoarece nu putem permite să se impună poporului ungar plata costurilor acestui război”.

Şeful diplomaţiei de la Budapesta a spus din nou că embargoul petrolier antirus „ne-ar compromite securitatea energetică”. „Atâta vreme cât Comisia Europeană nu oferă o soluţie pentru aceste probleme, Ungaria nu poate, evident, să susţină această nouă serie de sancţiuni”, a adăugat Szijjarto.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Pentru adoptarea pachetului de măsuri respectiv este necesară unanimitatea celor 27 de ţări membre ale UE. Duminică, după o reuniune a reprezentanţilor acestora, care a avut loc la Bruxelles, un diplomat european a declarat agenţiei France Presse că garantarea unor surse alternative de aprovizionare „nu este un lucru uşor”, deoarece implică noi infrastructuri şi modificări tehnologice pentru care este nevoie de fonduri europene şi de acorduri între mai multe state. „Am avansat, dar asta necesită automat ceva timp”, a afirmat sursa citată.

Pentru Ungaria şi Slovacia s-a prevăzut o derogare de un an de la embargou, însă aceasta a fost considerată insuficientă şi a fost extinsă până la sfârşitul lui 2024. S-a acordat o amânare şi pentru Cehia. Ungaria cere însă un moratoriu de cinci ani.

Ce vizează al şaselea pachet de sancţiuni

Pentru a-şi asigura importurile de petrol, Ungaria va avea nevoie de un nou oleoduct pentru legătura cu Croaţia, care are ieşire la mare, scrie Agerpres. Budapesta cere garanţii privind acordul Zagrebului pentru construcţia acestei conducte şi privind finanţarea europeană, a declarat pentru AFP un alt diplomat european.

În 2021, Rusia a furnizat 30% din cantitatea de ţiţei şi 15% din cea de produse petroliere achiziţionat de UE. Comisia Europeană a arătat că statele care solicită derogări de la embargou - Ungaria, Slovacia, Cehia şi Bulgaria - au o pondere redusă în aceste achiziţii.

Obiectivul Comisiei este însă menţinerea unităţii UE în măsurile împotriva Rusiei. Al şaselea pachet de sancţiuni vizează şi sectorul financiar. Cea mai mare bancă din Rusia, Sberbank, cu o cotă de piaţă de 37%, şi alte două bănci, urmează să fie excluse din sistemul internaţional de plăţi SWIFT. În domeniul media, un document consultat de AFP arată că Uniunea intenţionează să interzică difuzarea a trei canale de televiziune ruse, inclusiv Russia 24 şi Russia RTR.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu ultima pensie a unei persoane decedate. Cine poate încasa legal banii
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Arată de 32!” Elizabeth Hurley, apariție spectaculoasă la 61 de ani, în costum de baie. Fanii au reacționat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Practical Magic 2”, debut dezamăgitor la box-office. Cât a încasat în primul weekend filmul cu Nicole Kidman...
Adevarul
Directoarea unui colegiu de top din București susține că nota 10 nu garantează succesul: „Sunt elevi care în...
Newsweek
Avertisment dur: În următorii 5 ani ies la pensie 1.300.000 români. Nu are cine le plăti pensia!
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Au comandat o pizza, dar s-au trezit cu un musafir nepoftit. Ce a găsit o familie din Australia lângă...
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Alina Șerban a câștigat Premiul Publicului la Veneția. Filmul „Eu contez” este inspirat din viața regizoarei